FC Botoșani a jucat în această după amiază împotriva celor de la Sepsi OSK pe stadionul din Sfântul Gheorghe.
Jucătorii lui Costel Enache au reușit să se impună după o lovitură de pedeapsă acordată de arbitrul central.
Scorul final a fost așadar 1 – 0 pentru FC Botoșani, într-o partidă în care prima parte a fost fără nerv.
Oaspeții au avut prima ocazie în minutul 9 când Ungurușan care fizează poarta din colțul scurt însă balonul este trimis în corner de portarul celor de la Sepsi. Gazdele echilibrează la capitolul ocazii la începutul reprizei a doua când Hamed ajunge în poziție de finalizare după o foarfecă a lui Tandia, dar șutul său din 7 metri este blocat de fundașii oaspeților.
Câteva minute mai târziu Chitoșcă cade în careu în urma uni duel cu Ghinga și Petroviki. Arbitrul central arată punctul cu var.
Rodriguez este cel care transformă și aduce cele trei puncte pentru echipa sa.
La acest meci, cochetul stadion din Sfântul Gheorghe a fost plin, publicul exprimându-și continuu susținerea pentru echipa favorită și chiar aplaudând adversarii, la anumite faze de joc.
Iată echipele:
Sepsi: Niczuly - Dalmau, I. Ursu (N. Ross 39), O. Viera, C. Dima (Hamed 50) - Petrovikj, Ghinga - F. Oliveira (Dumbravă 58), I. Fulop, Tandia - Simonovski
Rezerve: Fejer, A. Gorrin, Burlacu, Hadnagy
FC Botoşani: Cobrea - Burcă, Tincu, Miron - Unguruşan, Oaidă, J. Rodriguez, N. Muşat - M. Roman (Golubovic 28), Chitoşcă (Serediuc 70), C. Golofca (Acsinte 90)
Rezerve: Brînză, L. Fulop, O. Moruţan, Serediuc, Dumitraş, Acsinte
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024