Gruparea reprezentativă a județului din primul eșalon fotbalistic joacă astăzi de la 13:30 pe Stadionul Municipal, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș.
Asemenea altor partide precedente, FC Botoșani a fost programată, din nou, să joace la o oră, ce poate fi considerată nepotrivită.
Tehnicianul Leo Grozavu spune că indiferent când este programat un meci, elevii săi trebuie să fie pregătiţi pentru a juca şi pentru a câştiga. În acelaşi timp, el se declară nemulţumit de modul în care se programează meciurile, în special cele din play-out.
“Suntem obişnuiţi. Pe parcursul campionatului am fost de multe ori dezavantajaţi, nu ştiu dacă cu intenţie. Asta este. Şi ora de disputare, şi zilele de disputare. Nici nu putem să avem noi prea mari pretenţii. Suntem aşa la coadă. Când suntem programaţi să jucăm, vom juca. Că de 1.30, că e 8.30, că e luni, că vineri. Nu am avut şi noi şansă să fim programaţi mai bine. Sunt mici detalii care în anumite momente pot face diferenţa. Tot ce ştiu este că ne dorim să câştigăm, pentru a avea şanse la o clasare superioară şi pentru a securiza rămânerea în prima ligă”,
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Gruparea botoșăneană se confruntă și cu extrem de multe probleme de lot, mai ales în rândul jucătorilor tineri care, pe fondul efortului excesiv și de durată, au suferit diferite accidentări.
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024