„Am demonstrat astăzi că suntem o echipă din primele opt din campionatul românesc, la fotbalul pe care l-am făcut. Am consolidat o echipă care joacă precum primele opt din campionatul românesc. De aici încolo este şansă… Bine, şansă a fost şi până acum, dar fotbalul practicat a fost ceea ce am visat odată şi credeam că n-o să mai visez să văd la Botoşani, un fotbalul spectacol, cu o echipă disperată, care chiar avea nevoie de puncte. Când ai 3 – 0 cu Oţeul Galaţi, o echipă care chiar joacă fotbal, când mai ai o bară şi ocazii peste ocazii, înseamnă că suntem o echipă”, a declarat
Valeriu Iftime.
CITEŞTE ŞI:
Antrenorul neamț de la Oțelul, supărat pe teatrul botoșănenilor, contestă un penalty
FC Botoşani ocupă locul 8, la doar un punct de poziţia 6. În consecinţă, boss-ul de la Elsaco a tras un nou semnal de alarmă cu privire la modernizarea Stadionului Municipal, arătând că edilii trebuie să se gândească serios nu doar la construcţia unei nocturne, ci şi la reabilitarea întregii arene. El a pus accent pe necesitatea unor locuri acoperite, care ar fi adus şi astăzi, pe ploaie, mai mulţi oameni la meci.
„N-am crezut. Să ştiţi că, colegul meu Doru Popa spunea că vom fi pe 6 şi eu am crezut continuu că are o problemă de aşezare mentală. Pe cuvântul meu!” a mai afirmat
Valeriu Iftime.
El a apreciat meritele deosebite ale antrenorului
Leo Grozavu în evoluţia echipei, spunând despre el că este,
„e jos pălăria”.
(S.B.)
MECIUL MINUT CU MINUT:
ACUM: Duel cu fostă campioană ce luptă pentru retrogradare: FC Botoșani – Oțelul: 3 – 1 FINAL