FC Botoșani s-a impus în fața celor de la CSU Craiova într-unul din cele mai importante meciuri ale acestui final de tur, pentru accederea în play-off.
Scorul final a fost 1 – 0 pentru roș-alb-albaștrii lui Costel Enache, care s-au menținut la înălțime și în această partidă în care au curs ocaziile mai ales din partea celor de la FC Botoșani
Golul victoriei și unicul de altfel a fost marcat paradoxal de un fundaș, de Andrei Miron, în minutul 45, care a etalat o reușită de senzație, printr-un șut exemplar din interiorul careului, în prelungirile primei reprize: stop pe piept și bara-gol.
Oltenii s-au lovit ca de o stâncă de jucătorii de la gruparea molvadă care se pare că au urmat sfaturile antrenorului principal, Costel Enache și s-au menținut consecvenți în evoluțiile din teren.
Meciul s-a animat, mai ales pentru jucătorii de la Craiova, pe final, ultimele minute jucându-se mai ales în fața porții lui Alberto Cobrea care și-a apărat buturile ca un zmeu.
FC Botoșani își menține prin această victorie locul 4 din clasamentul Ligii Profesioniste de Fotbal și se apropie la un singur punct de adversara de astăzi care are 36 adunate în cele 19 etape jucate până astăzi.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024