Lovitură pentru Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani.
Andrei Miron (27 ani) a fost cedat gratis de FC Botoșani în luna februarie a lui 2020. Cu toate că nu a primit niciun ban de la Gigi Becali în acea perioadă, Valeriu Iftime trebuie să îi achite 100.000 de euro Oțelului Galați.
Mihail Bojincă, lichidatorul judiciar al fostei campioane a României din 2011, a dat FC Botoșani în judecată pentru că nu a încasat niciun bani din urma transferului lui Miron la FCSB. Potrivit lui Bojincă, în 2015, când l-a cedat la gruparea patronată de Iftime, Oțelul și-a păstrat un procent de 40% din viitoarea vânzarea a fundașului central. FC Botoșani avea dreptul să anuleze aceste procente în schimbul a 100.000 de euro, dar nu a făcut acest lucru, scrie sport.ro.
Iar, conform prosport.ro, Tribunalul București i-a dat câștig de cauză lui Mihail Bojincă, iar Valeriu Iftime trebuie să le achite 100.000 de euro celor de la Oțelul Galați.
„Eu am vrut să nu se ajungă la tribunal, dar nu am fost băgat de nimeni în seamă. M-am îndreptat și împotriva celor de la FCSB, deoarece totuși cineva dintre cele două cluburi trebuie să fie bun de plată, nu? Avem actele foarte clare în favoarea noastră. Nu mă interesează că l-au dat sau nu gratis pe Miron la FCSB, dar nouă cine ne plătea banii pentru acele 40 la sută din procente? După șapte sau opt luni de proces am avut o primă reușită”, a declarat lichidatorul judiciar al Oțelului Galați.
În schimb, oficialii Botoșaniului au precizat că vor face apel și că nu vor plăti niciun ban unui club dezafiliat de FRF, care a intrat în faliment.
„Este o mare prostie această decizie luată. Doar în România se mai poate întâmpla așa ceva. Noi am vrut să îi facem un bine lui Miron și să îl lăsăm să meargă undeva unde să câștige mai mult, iar acum vedem că trebuie să plătim și 100.000 de euro plus TVA. Miron a fost dat gratis la FCSB. Înțelegeți? Gratis! Însă, nu am primit până acum oficial decizia pe adresa clubului, dar vă asigur că vom face apel în secunda următoare după ce vom primi actele. Nu se poate așa ceva! Clubul ăsta a fost dezafiliat de la FRF și a intrat în faliment, cum naiba să mai câștige ceva?”, a declarat Cătălin Anton, președintele FC Botoșani.
De când este la FCSB, Andrei Miron a bifat 51 de meciuri, reușind să marcheze de două ori și să ofere trei pase decisive. De asemenea, stoperul și-a trecut în palmares cu roș-albaștrii Cupa României, câștigată în vara lui 2020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024