Urmează zile de foc și nopți tropicale în România, iar autoritățile îndeamnă populația să evite cu orice preț expunerea în aer liber fără un scop bine justificat.
Secretarul de stat Raed Arafat le-a transmis oamenilor din subordine să nu lase oamenii să intre pe stadioane sau la festivaluri în timpul codului roșu de caniculă, care poate veni la pachet și cu vijelii și grindină.
Valul de caniculă care a cuprins România în ultima săptămână se suprapune și cu startul campionatului.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod roșu de caniculă pentru cea mai mare parte a țării în zilele de 13 și 14 iulie, restul teritoriului aflându-se, oricum, sub cod portocaliu, conform gsp.ro. O situație ingrată, așadar, pentru cele opt partide programate în prima etapă.
Ieri, secretarul de stat Raed Arafat a îndemnat populația la precauție, atenționându-i în discursul său și pe microbiștii care plănuiesc să meargă pe stadioane în acest weekend. Șeful DSU avertizează că, la pachet cu codul roșu de caniculă, pot exista și intemperii serioase, vijelii însoțite de grindină care să pună în pericol siguranța spectatorilor.
„Atenţie foarte mare la festivaluri! Și rugămintea pentru inspectoratele pentru situaţii de urgenţă: unde sunt festivaluri, la sesizarea că există cod roşu sau cod portocaliu cu grindină, în timpul unui festival, să luaţi măsurile ca să limitați expunerea oamenilor şi să nu avem situaţia în care oamenii să se panicheze şi să fugă, să avem alte situaţii în timpul festivalurilor, cum s-a întâmplat la un concert la Bucureşti, recent.
A fost oprit când s-a anunţat că va fi cod roşu. Și acest lucru vă rog să vi-l asumaţi. Nu lăsaţi oamenii să intre, sub cod roşu, în spaţii închise, adică în stadioane și așa mai departe. Deci riscul e foarte mare, și mai ales către după-masă, riscul vijeliilor”,
a transmis Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Vizate de codul roșu de caniculă vor fi Crișana, Banatul, Oltenia, Muntenia și Moldova, unde „se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, a anunțat ANM.
Totodată, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce presupune că nopțile vor fi tropicale.
În zilele vizate de meteorologi, 13 și 14 iulie, sunt programate patru partide din prima ligă a României. Două dintre ele se joacă în regiuni vizate de codul roșu. Prima la Arad, între UTA și Rapid, de la ora 19:15. Al doilea, la București, FCSB - U Cluj, însă la o oră mult mai tolerabilă, 22:00.
Ora 18:30 | Farul – Unirea Slobozia (Ovidiu, cod portocaliu)
Ora 21:30 | Hermannstadt - Universitatea Craiova (Sibiu, cod portocaliu)
Sâmbătă, 13 iulie
Ora 17:00 | Sepsi - Politehnica Iași (Sf. Gheorghe, cod portocaliu)
Ora 19:15 | UTA - Rapid (Arad, cod roșu)
Ora 22:00 | FCSB - Universitatea Cluj (București, cod roșu)
Duminică, 14 iulie
Ora 19:00 | CFR Cluj – Dinamo București (Cluj-Napoca, cod portocaliu)
Luni, 15 iulie
Ora 18:30 | FC Botoșani – Oțelul Galați (Botoșani, cod roșu)
Ora 21:30 | Petrolul - Gloria Buzău (Ploiești, cod roșu)
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024