De joi, 15 iulie 2021 vor fi reluate meciurile cu spectatori pe stadion, iar prima partidă din noul campionat se va disputa între FC Botoșani și FCSB, de la ora 20:30.
Au fost reluate și conferințele de presă iar astăzi clubul a prezentat achizițiile din această vară incomparabil mai mici față de plecări.
Herve Kage (Swift Hesperange) – atacant
Richard Sila (FC Paris) – atacant
Petar Petkovski (Rabotnicki) – mijlocaș
Malcom Edjuma (Viitorul) - mijlocaș
David Duțu (Popești Leordeni) – portar
Andrei Dragu (Viitorul Tg. Jiu) – fundaș stânga
Martin Remacle (FC Voluntari) – mijlocaș
Paul Mensah ( SV Kapfenberg) – atacant
„Am fost nevoiți să aducem pentru am pierdut 14 fotbaliști numai în această vară și este foarte mult pentru o echipă de Liga 1 care a obișnuit lumea fotbalistică din România cu o clasare bună spre foarte bună în acești ultimi 2 ani. Suntem nevoiți să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și rezultatelor pe care le-am avut până acum. Vor mai veni încă doi români și doi străini pentru a completa lotul, chiar dacă suntem puțini descoperiți în acest moment”,
Marius Croitoru, antrenor principal FC Botoșani
Plecările masive de la FC Botoșani sunt puse pe seama pretențiilor financiare ale jucătorilor care își doresc salarii pe care clubul botoșănean nu le poate plăti.
Însă, spre finalul perioadei de transferuri, este posibil ca cerințele jucătorilor pe partea de salarii să mai scadă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, candidat la Senat din partea AUR: Așa cum am promis, vom fi mereu printre oameni!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
MISIUNILE de weekend ale jandarmilor: De la meciuri la alegeri
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
ASTĂZI: 23 de polițiști din Botoșani au fost avansați în grad
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024