FC Botoşani intră în noul sezon competiţional sâmbătă, 8 septembrie 2012 când va întâlni pe teren propriu echipa Rapid CFR Suceava în cadrul etapei cu numărul doi din campionatul ligii secunde de fotbal. Cu toate că şi-a atribuit deja trei victorii în tot atâtea amicale împotriva eternei rivale, gruparea botoşăneană încă mai poate avea parte de surprize în întâlnirea oficială.
Cel puţin asta este părerea tehnicianului principal de la FC Botoşani, Costel Orac care a afirmat că nu vede decât o finalitate cu trei puncte în partea botoşănenilor însă, cum se întâmplă mereu în fotbal, ar putea avea parte şi de surprize. „
Nu avem în calcul decât victoria. Sper să fie un meci uşor, deşi în ceea ce priveşte jocul nu ar fi bine să ne fie uşor pentru că ne dorim să ştim exact unde şi cum stăm, să ştim dacă obiectivul pe care ni l-am propus este realist sau nu şi să ne pregătim pentru meciurile cu echipele care la fel ca şi noi şi-au propus să promoveze anul acesta”, a declarat
Costel Orac. Tehnicianul grupării locale a mai completat că în opinia sa, partida cu Suceava nu este considerată a fi un derby, acest termen fiind valabil în cazul formaţiilor care atacă promovarea în acest sezon. „
Este un joc obişnuit, un derby este atunci când jucăm cu echipe care luptă la promovare”, a mai spus
Orac. El a mai precizat că, la prima vedere rivalii de la Suceava nu ar avea cu ce să surprindă echipa pe care o antrenează date fiind cele trei amicale câştigate de FC Botoşani în faţa celor de la Rapid CFR Suceava.