Valeriu Iftime spunea ceva de un nebun care aruncă o piatră în apă iar zece cuminți se chinuiesc dar, nu o pot scoate. Zicala populară pare însă să se plieze la fix pe situația incredibilă la care s-a ajuns și prin care, iată, este oficial, FC Botoșani va trebui să achite o chirie care ajunge la aproape 2 miliarde de lei vechi.
Banii sunt pentru că jucătorii au jucat pe Stadionul Municipal partidele din prima ligă și s-au antrenat tot pe arena sportivă. Iar chiria colosală la care s-a ajuns a fost calculată de directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) în baza unei fundamentări făcută pe baza investițiilor de la stadion.
S-a inițiat un proiect de hotărâre, consilierii locali au votat pe repede înainte, fără să știe ce. Singurul care ”s-a prins” a fost Florin Ghiorghiță care a votat împotrivă însă răul fusese deja făcut. Ulterior, pentru a se repara greșeala, s-a inițiat un alt proiect de hotărâre dar la care, liberalii au refuzat să mai voteze. Și astfel s-a ajuns în situația în care un meci pe stadion să coste aproape 2.000 de euro.
Iar în ședința ordinară de Consiliu Local de joi, 24 septembrie 2015 au fost introduse pe ordinea de zi, două proiecte de hotărâre, ambele cu privire la chiria pe Municipal. Primul, inițiat de același Eugen Țurcanu prin care tariful este redus, al doilea, al primarului, prin care FC Botoșani să folosească arena gratuit.
”Așteptăm și HCL de mâine să vedem în ce formă putem aproba o decizie pentru a ajuta clubul, pentru reglementarea situației pe viitor”, expune situația viceprimarul Cosmin Andrei.
Privind în trecut însă, FC Botoșani se pare că va trebui totuși să achite suma colosală care a reieșit din calculele făcute de Eugen Țurcanu care se pare că are mână liberă pentru a recupera banii.
”Cea din trecut trebuie să o rezolve dl. Eugen Țurcanu, să găsească o modalitate pentru reeșalonarea datoriilor pentru că suma este destul de mare. Dacă trebuie să plătească FC Botoșani, asta o să decidă dl. Țurcanu. Din punctul meu de vedere, trebuie să plătească. Dacă se poate face o reeșalonare, dacă doresc cei de la club”, încheie viceprimarul Cosmin Andrei.
Ședința de CL începe joi, la ora 10:00.
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile