Antrenorul botoșănenilor spune că luptă pentru transferuri cu echipe de provincie care dau salarii de 7.000 de euro pe lună.
Trupa lui Marius Croitoru are infirmeria plină, după ce Sebastian Mailat, Alexandru Țigănașu, Rijad Sadiku, Petro Charles și Adi Chică-Roșă s-au accidentat grav.
De asemenea, Botoșani s-a despărțit în această perioadă de transferuri de Cătălin Golofca, Răzvan Began, Martin Remacle, Mihai Roman I (retras din activitate), Eduard Pap, Brayhan Torres, Kassim M'Dahoma, Andrei Burlacu, George Dragomir și Antoni Ivanov.
Antrenorul spune că clubul său va mai aduce jucători, până la finalul perioadei de mercato, dar că e din ce în ce mai dificil să aducă fotbaliști de calitatea cu care a obșnuit microbiștii din România. Echipa ocupă locul 12 în clasament, cu două puncte acumulate în trei meciuri disputate, după înfrângerea cu Voluntari (1-2) și remizele cu Petrolul (1-1) și Rapid (2-2).
"Nu sunt un magician, dar o să încercăm să aducem jucători. Din păcate, cum să vă spun, lucrurile s-au schimbat, nu știu dacă în bine sau în rău, dar salariile au crescut foarte mult în România. Echipe de provincie dau acum salarii de 6.000 - 7.000 de euro. Atunci vă dați seama că intrăm și noi într-o concurență cu anumite cluburi care sunt de valoarea noastră, dar care își permit să dea salarii puțin mai mari decât am dat noi. Și atunci și situația financiară, și locul, și orașul, probabil toate aceste lucruri, tot acest cumul de factori, duc la o decizie a jucătorilor în care, în primă instanță, noi să fim cei care pierdem.
„Dar, așa cum am reușit de-a lungul timpului să aducem jucători interesanți în România și să îi punem pe făgașul normal, așa sperăm să facem și acum. Vedeți și dumneavoastră că nu există echipă din play-off, cel puțin anul trecut, să nu fi avut jucător de la Botoșani. Niciuna, dar absolut niciuna! Și campioana, și câștigătoarea Cupei, toate au avut jucători de la FC Botoșani, înseamnă că lucrurile au fost făcute bine.
Noi ne dorim să aducem jucători buni, trebuie să și putem. Nu este ușor, să nu credeți că este ușor să aduci jucători foarte buni la Botoșani, care să aibă cifre, să fi jucat regulat în campionatul trecut, să aibă și goluri, să aibă și asisturi, să aibă și o vârstă la care și noi îl putem vinde. Este foarte greu, credeți-mă că este foarte greu, pentru că jucătorii cu cifre nu sunt pentru noi. Sunt pentru cei care își permit să plătească anumite salarii, chiar sume de transfer, ceea ce Botoșaniul nu-și permite”, a declarat Marius Croitoru pentru Sport.ro.
În etapele următoare, FC Botoșani va juca cu FCU Craiova (5 august / acasă), Dinamo (12 august / deplasare) și Oțelul (19 august / acasă).
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile