După pauză generată de barajul echipei naţionale, Liga I s-a reluat de vineri cu meciurile din etapa a XV – a. FC Botoşani va evolua duminică, de la 18.30, în deplasare, cu Astra Giurgiu, echipa patronată de Ioan Niculae, declarat anul acesta de Forbes cea mai bogat român.
"Mergem şi încercăm să jucăm şi noi"
Roş-alb-albaştrii vin după o serie neagră de cinci înfrângeri consecutive, patru în campionat plus una în Cupa României, dar tehnicianul este totuşi optimist şi susţine că jucătorii stau bine din punct de vedere moral fiindcă ultimele trei partide, cu Petrolul Ploieşti, Oţelul Galaţi şi Ceahlăul Piatra Neamţ, le-au pierdut la limită, după prestaţii relativ bune. El crede că prin devotament şi atitudine botoşănenii pot să dea o replică bună formaţiei care anul acesta a evoluat în Europa League.
„Eu sper ca echipă să arătăm cel puţin la fel de bine ca ei (…). Mergem şi încercăm să jucăm şi noi, nu mergem să ne cramponăm, să încerc să mă apăr cu disperare nu ştiu cât, poate scot un egal. Nu! Încercăm să jucăm tocmai pentru a încerca să profităm de proporţia aceea de şanse pe care o avem într-un meci cu Astra la ei acasă”, a afirmat
Cristi Popovici.
Întrebat cât ar fi proporţia de şanse la care se referă, acesta a răspuns:
„păi nu ştiu care ar fi proporţia, ei sunt favoriţi clar, noi avem 49% şi ei 51%”.
Patru indisponibili
Antrenorul se confruntă cu mai multe indisponibilităţi. Nu poate conta pe Croitoru, singurul botoşănean suspendat pentru a doua oară în acest campionat din cauza cumului de cartonaşe galbene, pe fundaşul stânga Acsinte şi pe mijlocaşul Ghinga, o variantă pentru flancul stâng. Cum rezerva de apărător stânga Drugă nu părea a dat satisfacţie, nu este exclus să fie titularizat Maghici, adică rezerva de fundaş dreapta. Accidentat este şi atacantul Tănasă, care oricum a evoluat foarte puţin în acest sezon.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
FC Botoşani pusă să joace acasă de Ziua Naţională a României