Circulația unui număr de aproximativ 140 de trenuri era afectată miercuri, la ora 10:00, de protestul declanșat de o parte dintre angajații feroviari, unele trenuri fiind în parcurs, în timp ce altele nu se mai pot forma din gările terminus.
În Gara de Nord, trenurile înregistrau la ora 10:05 întârzieri de peste 120 de minute la sosiri (IR 1554 de la Ploiești Sud) și 100 minute la plecări (IR 1573 spre Galați). Casele de bilete în Gara de Nord erau închise.
CFR Călători a anunțat că persoanelor care doresc să renunțe la călătorie li se va restitui, la cerere, contravaloarea biletelor.
O parte dintre angajații feroviari au declanșat miercuri dimineața un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe șapte regionale, mai puțin Constanța, a informat CFR SA.
"Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că o parte dintre angajații feroviari au declanșat un protest spontan începând cu ora 7:00, acțiune care afectează graficul de circulație al trenurilor. Călătorii sunt rugați ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521", afirmă compania.
Trenurile sunt oprite pe regionalele București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și Galați.
Potrivit unui comunicat al companiei, protestul are loc în contextul în care administrația și federațiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017 — 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunțat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creșterea a fondului de salarii cu 22,5%, creștere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaților.
"Menționăm faptul că administrația a propus partenerilor sociali încheierea unui Acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecție socială angajaților, relații de muncă echitabile, precum și un cadru normal și legal de funcționare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă", spune CFR SA.
Conform sursei citate, conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federațiile sindicale reprezentative (semnatare ale contractului colectiv) și a respectat termenele legale pentru elaborarea și promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administrație (CA) și aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și transmis ministerelor pe circuitul de avizare și aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern.
Circulația a două trenuri de călători a fost afectată miercuri de greva spontană a lucrătorilor din CFR, au declarat, surse din Gara Botoșani.
Potrivit acestora, un tren regio Botoșani — Suceava, care ar fi trebuit să plece din Stația CFR Botoșani la ora 8.44 cu destinația Suceava a rămas staționat din cauza protestului impiegatului de mișcare din Stația CFR Leorda.
Din același motiv, trenul regio Suceava — Botoșani, care ar fi trebuit să sosească la Botoșani la 9.30 nu a ajuns la destinație. (Sursa: Corect News)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024