În perioada 5-7 martie 2013, un grup de 15 tineri botoşăneni merituoşi - câştigători ai concursului „Made for Europe”, dar şi olimpici naţionali şi internaţionali, vor efectua o vizită la Parlamentul European, anunţă senatorul Doina Federovici.
Potrivit
vicepreşedintelui PSD Botoşani, deplasarea la
Bruxelles reprezintă materializarea promisiunii făcute cu sprijinul europarlamentarului Minodora Cliveti. Concursul
„Made for Europe” a avut loc anul trecut cu ocazia Zilei Europei, iar câştigătorii au depus proiecte care au vizat domenii precum ecologia, comunicarea prin intermediul artelor sau promovarea tradiţiilor.
"Mă bucur că aceşti copii vor avea deosebita ocazie de a vizita cel mai înalt for legislativ european. Excursia vine să răsplătească meritele premianţilor şi să le ofere posibilitatea de a vedea modul în care sunt respectate şi promovate valorile europene chiar în inima Europei", a declarat
Doina Federovici.
Senatorul PSD Botoşani speră ca această răsplată a eforturilor lor să fie un impuls către performanţe viitoare deosebite.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Senatorul Federovici vrea să ducă elevi şi profesori la Bruxelles