Primul partid mare de la Botoșani care a depus deja listele la Biroul Electoral Județean (BEJ) pentru Senat și Camera Deputaților a fost PSD.
Au făcut-o în zi de mare sărbătoare, de la ora 16:00.
Pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 locul tradițional în care erau înmânate dosarele voluminoase ale candidaților nu a mai fost biroul de pe colțul stâng al Palatului Administrativ unde aproape dintotdeauna funcționa BEJ.
Cum pe acest final de an sunt două birouri electorale pentru alegerile prezidențiale și cele parlamentare și pentru ca activitatea celor două să nu interfereze, preluarea dosarelor s-a făcut în sala Nicolae Iorga.
Un cadru mai oficializat într-o sală care urmează să intre în reabilitare la începutul anului viitor. Și care a stârnit o reacție din partea Elisabetei Lipă care remarca râzând că arată la fel ca în urmă cu peste 20 de ani pe când a participat la un alt eveniment bornă din viața sa.
Depunerea candidaturilor nu a fost o procedură îndelungată iar la final social democrații au oferit declarații. La ieșirea grupul restrâns care a apărut în fața membrilor BEJ a fost completat de un altul mult mai numeros format din majoritatea primarilor PSD din județ și a altor persoane cu funcții politice sau administrative.
Doina Federovici, candidat PSD Senatul României
„Calea sigură pentru Botoșani nu este doar un slogan, este viziunea pentru un județ, pentru fiecare cetățean al nostru și pentru acel moment în care vorbim din nou despre echitate, despre solidaritate și despre sprijin între noi. Am depus astăzi listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților însoțite bineînțeles de listele de susținători. Avem cea mai puternică echipă de candidați pentru Parlamentul României, oameni cu foarte mult profesionalism, oameni cu bună credință care ne vor reprezenta în Parlamentul României și vor fi vocea botoșănenilor noștri în forul legislativ al țării”,
A urmat o cascadă de laude privitoare la profesionalismul candidaților de pe listele PSD pentru Parlament.
A mai spus că în această perioadă fiecare își expune oferta electorală iar PSD vine în fața botoșănenilor cu realizările din ultimii patru ani.
Și a pus accent pe cele două liste care sunt deschise de doamne pentru a demonstra atenția acordată femeilor din politică.
Cu direcție clară către PNL.
Doina Federovici, candidat PSD Senatul României
„Pentru un om politic contează mai mult faptele și poate mai puțin vorbele. Aduceți-vă aminte că zilele trecute spre exemplu, PNL nu va fi pe buletinele de vot din diaspora. Și de ce? Pentru că pe listele PNL nu aveau doamne. Iată că după faptă și răsplată. Noi așa cum v-am obișnuit și în mandatele anterioare avem egalitatea de gen la ea acasă și nu oricum”
0
de semnături au fost strânse din județul Botoșani pentru susținerea candidaturilor pentru Parlamentul României.
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024