Lidera social-democraţilor botoşăneni a reacţionat după ce Botoşăneanul a publicat în premieră informaţia că procedura de desemnare a candidaţilor la Parlament trebuie reluată.
Senatorul Doina Federovici recunoaşte că şefii de la Bucureşti au luat această măsură, dar susţine că nu la intervenţia mai multor primari, foşti sau actuali lideri ai organizaţiei, ci la solicitarea ei.
„A fost o primă şedinţă de stabilire a elementelor specifice perioadei de precampanie electorală şi de campanie electorală, unde s-au stabilit toate detaliile care vor fi implementate în perioada următoare.
Tot astăzi, eu, în calitatea mea de preşedinte al organizaţiei judeţene şi dl Costică Macaleţi în calitatea dumnealui de preşedinte executiv, i-am explicat dlui preşedinte Liviu Dragnea că la Botoşani sunt câţiva colegi nemulţumiţi de şedinţa noastră de Comitet Executiv şi, în consecinţă, îl rugăm să accepte, ca în PSD Botoşani să fie reluat votul din comitet”,
Doina Federovici, preşedinte PSD Botoşani.
Parlamentara a adăugat că, urmare a deciziei luate la Bucureşti, se va convoca o nouă şedinţă de Comitet Executiv Judeţean, însă nu a putut preciza la ce dată, menţionând doar „cât de curând”.
În CEX-ul de sâmbătă lista pentru Parlament a fost votată printr-o simplă ridicare de mâini, lidera social-democraţilor explicând că aşa au hotărât cei prezenţi.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile