Fostul vicepreşedinte social-democrat al Consiliului Judeţean din a doua jumătate a anului trecut crede că şeful său de atunci, preşedintele CJ Botoşani, este mult prea grăbit în privinţa alegerilor.
„Bineînţeles că domnia sa deja se gândeşte la campania electorală. E mult prea devreme să vorbim de campanie. Până atunci mai sunt multe de făcut, oamenii s-au săturat de atâtea campanii electorale şi în acest moment ar fi cazul să mai şi muncim pentru ei, nu să ne gândim doar cum să le cerem votul”, a afirmat
senatorul Doina Federovici.
Aceasta a catalogat drept „năzbâtii” acuzaţiile lui
Florin Ţurcanu precum că social-democraţii ar încerca racolarea unor liberali de vază precum Gheorghe Sorescu, Viorel Iliuţă sau Relu Tîrzioru, exprimându-şi îndoiala privind veridicitatea unei asemenea variante.
[[banner]]
Parlamentara
PSD Botoşani a militat pentru menţinerea USL, chiar dacă la alegerile europarlamentare de anul viitor PSD şi PNL vor avea liste proprii.
„Noi candidăm pe liste separate, dar încă suntem în interiorul USL. Asta nu înseamnă că nu putem să avem o campanie decentă şi corectă”, a mai spus
Doina Federovici.
În linii mari,
Doina Federovici a repetat vineri la sediul
PSD Botoşani, discursul lui Ovidiu Portariuc din urmă cu o săptămână: Ţurcanu e în campanie, lumea vrea muncă, PSD vrea să menţină USL, însă în acelaşi timp se aduc critici permanente liderului PNL Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu îl acuză pe Dolineaschi că îi atrage pe Sorescu şi alţii ca să-l demită