Inspectoratul de Poliție Județean a emis seara aceasta un comunicat cu privire la tragedia petrecută într-un bloc din apropierea școlii 7. Îl redăm integral mai jos cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.
În această seară, în jurul orei 20:00, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112, de către o tânără, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că mama sa a fost înjunghiată, la intrarea în scara blocului în care locuiește.
Echipajul direcționat la fața locului a identificat victima în locul indicat de apelantă, aceasta prezenta o plagă tăiată la nivelul gâtului.
Echipajul medical solicitat să intervină a constatat decesul acesteia.
Totodată, a fost identificată și persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 55 de ani, soțul victimei, față de care era emis un ordin de protecție din luna februarie a.c.
Bărbatul prezenta răni superficiale la nivelul pieptului. Din primele verificări a reieșit faptul că acesta și le-ar fi creat singur.
În acest moment se află la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale, urmând ca, ulterior, să fie condus la sediul poliției.
Cercetările vor fi preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile