Și-a înjunghiat bărbatul fără milă, după ce acesta i-ar fi reproșat că l-a înșelat cât timp el era plecat la muncă.
La data de 20 mai 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele tinerei de 26 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea infracțiunii de violență în familie.
Din cercetări, a reieșit faptul că aceasta, pe fondul unor neînțelegeri în familie, i-ar fi provocat soțului său leziuni fizice ce au necesitat îngrijiri medicale.
”Tânăra a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, pe strada Săvenilor. Un botoșănean în vârstă de 38 de ani a fost înjunghiat în abdomen de către femeia cu care avea o relație încă din 2021. Bărbatul, care era plecat la muncă perioade îndelungate, a aflat că partenera sa ar fi avut relații și cu un alt bărbat. Femeia a avut, însă, o reacție violentă și l-ar fi înjunghiat cu un cuțit.
Bărbatul a reușit să fugă, dar femeia l-a urmărit în stradă. În ajutor au sărit mai mulți trecători. Aceștia au sunat la numărul unic de urgență 112 iar în zonă au ajuns mai multe echipe de polițiști și jandarmi.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024