Un destin frânt brusc și mult prea devreme, la doar 15 ani, salvează viața altor 3 copii! Din echipa de medici a făcut parte și botoșăneanca Doina Hrehoreț.
Sunt momente în viață când destinul lovește fără milă. E ca și cum o lume întreagă ar dispărea subit, printr-o sentință crudă şi de neînţeles. La Cluj, un accident rutier a făcut să dispară o lume de numai 15 ani. O dramă care schimbă definitiv viața familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinții au reușit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire. Când destinul loveşte pe neaşteptate atât de crunt, decizia de a oferi altor semeni necunoscuţi o şansă la viaţă, nu poate fi decât un gest al iubirii şi generozităţii supreme.
Cu profesionalism şi responsabilitate, alături de familia îndurerată s-a aflat echipa ATI şi de coordonare de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca (Dr. Remus Babici – coordonator transplant, Dr. Nicoleta Dărăban – kdp), care a încheiat prima şi una din cele mai sensibile etape ale sistemului de transplant.
Datorită acestui înger, o altă adolescentă, de 14 ani, a fost salvată prin transplant de ficat, realizat la Institutul Clinic Fundeni de către echipa coordonată de Dr. Doina Hrehoreţ, cu sprijinul echipei ATI, condusă de Dr. Ruxandra Fota. Alţi doi copii, de 8 ani și de 14 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipa IC Fundeni pentru ficat, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, şi ICUTR Cluj pentru rinichi, coordonată de Dr. Dan Pop.
Echipe medicale complexe şi-au unit forţele şi priceperea pentru ca viaţa să meargă mai departe, pentru ca gestul făcut de părinţi să nu fi fost în zadar. Ne arătăm recunoştinţa şi respectul pentru toţi profesioniştii implicaţi în această luptă pentru viaţă.
Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa părinților îndurerați. Gândul că alți 3 copii vor trăi de pe urma gestului făcut poate va aduce o minimă alinare. Vă mulțumim din inimă!, este mesajul Agenției Naționale de Transplant.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile