Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 10:00. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul
Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă reușind să lichideze incendiul în mai puţin de jumătate de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de circa 300.000 de lei. Din păcate însă, s-au înregistrat pagube materiale de aproximativ
20.000 lei. La faţa locului a fost chemată și o ambulanță căci proprietara imobilului a suferit un atac de panică .
”Este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea”, informează pompierii.
De asemenea, locuitorii municipiului Botoșani trebuie să aibă la cunoștință faptul că indiferent de construcţia lor, coșurile trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcționare.
CITEȘTE:
Acoperiș cuprins de flăcări, proprietara luată cu ambulanța după un atac de panică - FOTOGALERIE