Încă o femeie din Botoșani cu funcție de conducere la nivel central.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a semnat deciziile de numire în funcţie a trei secretari de stat – la Transporturi, Sănătate şi Interne – şi preşedinţii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Agenţia pentru Agenda Digitală, potrivit rtv.net.
Printre cei numiți se regăsește și Lidia Manuela Onofrei care înainte de a pleca la București, în Ministerul Sănătății pe un post de consilier superior, era încadrată în schema de personal a Direcției de Sănătate Publică Botoșani.
Lidia Onofrei a fost activă la evenimente politice organizate în trecut de PNL Botoșani, fiind văzută cu fular galben la gât într-o acțiune organizată la Vf. Cîmpului, alături de Gabriel Oprișanu care, între timp, a devenit și el PSD-ist.
În prezent, ea a obținut o funcție în guvernarea social democrată fiind numită la Autoritătea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţiei.
Ovidiu Aurelian Flori a fost desemnat secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Rareş Trişcă – secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, și este medic chirurg la Bistriţa. La Ministerul de Interne a fost pus comisarul-şef Viorel Ştefu, care a fost şef al inspectoratelor judeţene de poliţie din Buzău şi Ialomiţa. Noul preşedinte al Agenţia pentru Agenda Digitală, Liviu Cozmin Stoica, a fost consilier judeţean în Dâmboviţa, iar în august 2015 a devenit city manager în Târgovişte.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024