Potrivit
Somax TV, de această dată este vorba despre o femeie care traversa strada, alături de soțul său, de meserie șofer pe ambulanță, în această seară, 26 decembrie 2014, în jurul orei 20.00, când se întorceau dintr-o vizită făcută unor rude. Totul s-a petrecut pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani, când un șofer aflat la volanul unui Audi A4, înmatriculat în Marea Britanie, a lovit-o din plin pe Florentina B., de 51 de ani, în momentul în care botoșăneanca a traversat strada.
CITEȘTE ȘI:
Tânăr cu mașină de Bulgaria, teatru pe străzile orașului
Atât victima cât și șoferul, Cezar V., de 23 de ani, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, femeia necesitând îngrijirile medicilor, fiindcă în urma impactului a suferit leziuni în zona spatelui. În ceea ce-l privește pe șofer, acesta a ajuns la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice și a se putea vedea dacă se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care s-a urcat la volan.
CITEȘTE ȘI:
Impact violent la Zăicești, soţia unui ex-director la spital, o altă femeie pe targă – FOTOGALERIE