“Nu putem salva tot ce ne-am dori; dar, dacă ne implicăm, cu siguranță vom reuși să salvăm mult mai mult decât dacă am renunța” - Sir Peter Scott.
Ziua Pământului, sărbătorită anual în data de 22 aprilie, ne dă șansa de a restabili relații prietenoase cu mediul și să îl ajutăm să rămână curat.
Aceasta inițiativă globală pentru protejarea și conservarea Pământului a devenit eveniment anual care își propune să facă schimbări pozitive. Și asta pentru că, datorită activității umane, Pământul are de suferit, dar tot OMUL este cel care îl poate salva.
Organizația Județeană a Femeilor Social Democrate a marcat această zi în comuna Bălușeni, împreună cu elevii și preșcolarii din satul Draxini.
Timp de câteva ore, curtea școlii s-a transformat într-un atelier de mediu, în care adulți și copii, împreună, au militat pentru salvarea planetei.
Au plantat flori și arbori, au confecționat și pictat ghivece pentru grădină, cuiburi pentru păsări și au desenat Pământul, așa cum îl văd ei, sau cum își doresc să fie. La acțiune au participat aproximativ 100 de copii, cadre didactice și femei social democrate, între care președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, deputatul Alexandra Huțu, președintele OFSD, Mioara Paula Jurgiu, consilierul județean Cristina Breșug, dar și primarul comunei Bălușeni, Claudiu Doroftei.
“Ziua Pământului este ocazia de a-i învăța pe elevi să își ocrotească planeta, fie că strâng gunoiul, că sădesc un pom, că reciclează corect sau fac alte acțiuni care fac bine mediului înconjurător. În aceste vremuri în care schimbările climatice sunt din ce în ce mai evidente, trebuie să luăm măsuri și să contribuim la ocrotirea și conservarea planetei. Să ne schimbăm comportamentul, politicile globale, naționale și locale. Mulțumim tuturor pentru implicare! Viitorul planetei este în mâinile noastre, în mâinile generației pe care o creștem! Iar aceste acțiuni au rolul de a responsabiliza copiii și tinerii să respecte și să protejeze pământul care ne ține în viață”
Mioara Jurgiu, președinte OFSD Botoșani.
La final toți copiii au primit în dar dulciuri, cărți de citit și de colorat.
Ziua Planetei Pământ a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite (ONU) în anul 2009.
--- Comunicat PSD Botoșani
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile