Un ţăran din Botoşani, pasionat de păsări africane, şi-a făcut una dintre cele mai impresionante ferme de struţi din România. Creşte 20 de exemplare în satul Cerchejeni, în nordul extrem al României.
Struţii s-au adaptat iar ouăle lor au devenit o adevărată senzaţie în satele din zonă. Satul Cerchejeni, comuna Blândeşti, judeţul Botoşani este o comunitate de agricultori aflată nu departe de graniţa de nord a României. Este un loc în care nu se întâmpla nimic ieşit din comun şi unde nu veneau aproape niciodată vizitatori, scrie Adevărul.
De doi ani, lucrurile s-au schimbat. Zeci de familii din comunele învecinate şi chiar din oraş au descoperit Cerchejeniul. Şi asta datorită unui ţăran din zonă, Florin Anghel, pasionat de păsările africane pe care le vedea doar pe internet sau al televizor.
La sfârşitul anului 2018, după o experienţă îndelungată în străinătate, a reuşit să aducă la Cerchejeni 20 de struţi africani. De atunci a pus bazele unei ferme veritabile de struţi, acolo unde puţini s-ar fi aşteptat. Mulţi vini la Cerchejeni doar să vadă păsările exotice, ca la zoo, alţii ca să cumpere preţioasele ouă de struţ. Iar pasiune s-a transformat rapid în afacere. Ferma lui Anghel este una dintre cele mai nordice ferme de struţi din ţară.
Florin Anghel are 45 de ani şi s-a născut în Cerchejeni. Aici a copilărit şi tot aici s-a căsătorit. Trăind într-o zonă săracă care trăieşte mai mult din agricultura de subzistenţă, fără oportunităţi de angare, Florin a plecat în străinătate pentru a-şi găsi un rost. A stat cinci ani în Franţa, acolo unde a mucit pe rupte. A câştigat suficienţi bani pentru a investi. Iniţial a cumpărat foarte multe găini. Dar în Franţa, în anul 2018 Florin Anghel a descoperit o nouă pasiune: struţii. A văzut o fermă de struţi în Franţa şi a început să-şi dorească şi el una.
”Am văzut în Franţa şi apoi am început să mă informez prin internet. Mi-au plăcut mult. Şi atunci mă tot gândeam ddacă să fac nebunia asta, să cresc struţi. Îmi doream mult. Am vorbit cu soţia. I-a plăcut şi ei ideea. Nu ne-am gândit dacă este sau nu profitabil. Nu a fost vorba despre asta. Pur şi simplu ne-au plăcut. Am cumpărat din România 20 de pui. Aveau în jur de 3-4 kilograme.”,
spune Florin Anghel.
Botoşăneanul a investit în jur de 2.300 de euro cu tot cu transport. A amenajat imediat un ţarc şi un saivan pentru struţi, direct în câmp. Apoi a început să-i îngrijească cu migală.
Struţii lui Anghel au un an şi o lună. Săteanul spune că deşi sunt păsări obişnuite cu o altă climă, s-au adaptat bine la Botoşani. Inclusiv iernii grele din acest judeţ.
”Erau micuţi când au prins iarna. Nu sunt sensibili, stăteau pe zăpadă, a fost bine. Câteodată de la schimbările climatice, masculii devin agresivi dar în rest este bine”,
spune Florin Anghel.
Un mascul, spune botoşăneanul ajunge şi la 180 de kilograme greutate, în timp ce femela la 120 de kilograme. Florin Anghel s-a ataşat de struţi.
”Îi îngrijesc ca pe nişte copii. Mă simt bine în mijlocul lor. Îi alint, le vorbesc”,
spune botoşăneanul.
Îi hrăneşte de două ori pe zi. Acestea sunt mesele principale, dimineaţa şi seara. Între mese le dă însă lucernă crudă sau uscată. Struţii primesc un meniu special.
”Au o alimentaţie aparte compusă din grâu, orz, porumb, şrot de soia, şrot de floarea soarelui, tărâţe, ulei, calciu. Amestecăm tot şi le facem o reţetă specială.”,
precizează Florin Anghel.
Costisitoare sunt vaccinurile şi deparazitarea care trebuie făcută regulat. În rest sunt mai rezistenţi decât păsările locale.
”Anul trecut găinile au fost lovite de boală. Am pierdut jumătate din ele. Struţii în schimb au rezistat foarte bine. Nu avem probleme deloc din punct de vedere al bolilor cu ei.”,
adaugă soţia fermierului.
Struţii au devenit o atracţie pentru localnici dar şi pentru cei din comunele învecinate. Inclusiv pentru cei de la oraş, care au auzit de ferma de struţi de la Cerchejeni. Unii vin să-i vadă, alţii şi pentru a cumpăra ouăle de struţ.
”Au fost uimiţi de când au apărut aici struţii. Avem zilnic câte 2-3 vizitatori la fermă. Vin să vadă struţii. Sunt destui care întreabă de ouă. Acum se ouă rar pentru că sunt încă tinere femelele. Când ajung la vârsta de trei ani se vor oua, o zi da, o zi nu. Am dat toate ouăle pe care le aveam. Nu avem ouă câte cereri sunt”,
spune botoşăneanul.
Tocmai datorită acestei cereri, botoşăneanul s-a hotărât să investeasc masiv în struţi. Vrea să cumpere un incubator performant pentru a mări substanţial numărul de familii. Mai mult decât atât, a cumpărat terenuri agricole pentru a extinde ferma dar şi pentru a obţine hrană pentru struţi. Florin Anghel vrea să vândă pui de struţ dar şi ouă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024