Închisoare cu executare pentru un fermier botoșănean, un consilier local din Preutești și un aghiotant care au sechestrat un cioban.
Judecătoria Fălticeni l-a condamnat pe Luigi Mihai Ionescu la patru ani de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
În același dosar au fost condamnați și Alexandru Ionuț Conțac și Adrian Anița. Fiecare a primit câte doi ani de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
Victima nu s-a constituit parte civilă în dosar.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (26 februarie 2025). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
La dat de 20 mai 2018, un cioban originar din Costești – Răchiți a fost urcat într-un autoturism, împotriva voinței sale și sechestrat într-un beci.
Potrivit declarațiilor pe care membrii familiei victimei le-au oferit pentru NewsRadio, victima a fost luată cu forța de pe raza satului Botești, comuna Horodniceni, și transportată la Botoșani. Acolo, bărbatul ar fi fost bătut și închis într-un beci, legat de mâini și de picioare, fără hrană și apă.
„După două zile, au venit mascații din Suceava și l-au găsit în beci, bătut, flămând, însetat și legat de picioare și mâini. Cei doi frați au făcut plângerea penală, iar cazul a fost sesizat la Fălticeni cu implicarea DIICOT Suceava”, a declarat o rudă a victimei pentru NewsRadio.
La data de 20 mai 2018, în jurul orei 17.00, un martor a sesizat Poliția despre faptul că un cioban de la stâna sa a fost lovit și urcat cu forța într-o mașină de persoane necunoscute, astfel încât oamenii legii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal, scrie stireasucevei.ro.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că persoana vătămată este un bărbat care a lucrat ca cioban la mai multe stâne de pe raza județelor Botoșani și Suceava.
Din declaraţia persoanei vătămate, rezultă faptul că a lucrat la ferma inculpatului Luigi Mihai Ionescu, până la data de 30 aprilie 2017 şi a ales să plece de la acesta, întrucât inculpatul se comporta urât și nu îl plătea suficient, persoanei vătămate fiindu-i teamă de acesta.
Tot din declaraţia persoanei vătămate, se reţine că din data de 24 aprilie 2018, persoana vătămată a lucrat la ferma unui martor, iar în data de 20 mai 2018, în jurul orei 15.30, după ce a muls oile, persoana vătămată a plecat împreună cu martorul la un magazin, de unde au cumpărat diverse bunuri.
În jurul orei 16.00, cei doi se întorceau spre fermă și după ce au parcurs aproximativ 200 – 300 de metri, din spate au fost ajunşi de o maşină de teren, de culoare albastră, de unde au coborât două persoane (doi bărbaţi), care au fugit după persoana vătămată, iar ulterior aceasta a fost urcată în maşină, fără voia sa.
La audieri victima a spus că a fost urcat cu forţa în maşina inculpatului, pe bancheta din spate, între alte două persoane.
În motivarea deciziei se arată că, cu privire solicitarea repetată a inculpaţilor, de administrare a probei cu confruntarea dintre inculpaţi şi persoana vătămată, instanţa reţine faptul că persoana vătămată a fost audiată în faţa instanţei.
De asemenea, se reţine că inculpaţii au avut posiblitatea de a adresa întrebări persoanei vătămate, iar această probă a fost solicitată doar în scopul de a realiza presiuni asupra persoanei vătămate, probatoriul coroborându-se, aşa cum urmează a se reţine în continuare.
Aspectele consemnate şi susţinute de persoana vătămată sunt confirmate, în primul rând, de declaraţia din cursul urmăririi penale şi de la termenul din 11.07.2024, dată de martorul ocular, care a afirmat că în data de 20.05.2018 a plecat împreună cu persoana vătămată la un magazin, iar în momentul în care se întorceau spre fermă au fost ajunși din spate de o mașină de teren, de culoare albastră, cu volan pe partea dreaptă, din care au coborât trei bărbaţi, conducătorul rămânând la volan.
Ulterior, a susţinut martorul că persoana vătămată a fost lovită cu picioarele, în spate, luată forţat şi urcată în autoturism. Susţinerile inculpaţilor privind declaraţiile mincinoase date de martor nu pot fi reţinute de instanţă.
Faptul că martorul a indicat prezența a patru persoană poate fi pusă pe seama stresului și a fricii provocate de situația în care se aflau. De altfel, ce trei inculpați au recunoscut că s-au aflat împreună, doar ei, în vehiculul condus de inculpatul Luigi Mihai Ionescu la data de 20.05.2018.
Mai mulți martori au prezentat relația dintre victimă și Luigi Mihai Ionescu ca fiind o relaţie de supunere, inculpatul agresându-l fizic pe bărbat, în cazul în care acesta îşi exprima dorinţa de a pleca de la ferma inculpatului. Tot un martor a spus că victimei îi era frică de Ionescu pentru că era luat cu forţa şi ţinut la fermă să muncească.
Această susţinere este întărită şi de declaraţia altui martor, care a precizat, în faţa instanţei faptul că victima, în momentul în care a lucrat la stână la el, i-a spus faptul că îi este frică de fostul patron.
Astfel, instanţa nu poate reţine susţinerile inculpaţilor potrivit cărora persoana vătămată a urcat în autoturism de bunăvoie, în condițiile în care era cunoscută de toată lumea teama pe care i-o provoca inculpatul Ionescu persoanei vătămate.
Inculpaţii, au susţinut în mod constat, faptul că persoana vătămată a avut posibilitatea să părăsească locul în care se afla, atât în momentul în care a servit masa acasă la Anița Adrian, cât şi ulterior.
Cu privire la acest aspect, instanţa reţine că pentru existenţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, legea nu cere o anumită durată de timp în care o persoană să fie privată de libertate, neinteresând scopul, timpul sau mijloacele folosite, acestea având relevanţă doar in momentul individualizării gravităţii faptei.
În consecinţă, instanţa reţine că persoana vătămată a fost lipsită de libertate la data de 20.05.2018 și a fost urcată împotriva voinței sale în autovehiculul inculpatului Ionescu, fiind transportată, fără acordul său, la locuința inculpatului Adrian Anița, apoi, la ferma inculpatului Ionescu.
Magistrații au concluzionat că în ziua cu pricina, Luigi Mihai Ionescu se afla la volanul mașinii și striga după persoana vătămată. Inculpații Alexandru Ionuț Conțac și Adrian Anița au coborât din mașină, au alergat după persoana vătămată, iar după ce au prins-o inculpatul Alexandru Ionuț Conțac a luat-o de ambele mâini, inculpatul Adrian Anița de picioare și, pe sus, au dus-o la mașină și au pus-o pe bancheta din spate, după care cei doi s-au așezat unul în dreapta și unul în stânga acesteia.
Mai reţine instanţa că inculpaţii au avut posiblitatea să dea declaraţii în tot cursul cercetării judecătoreşti. Atât la termenul de judecată din 29 februarie 2024, cât şi la finalul administrării probatoriului, la termenul din 20 ianuarie 2025 şi din 3 februarie 2025, instanţa a pus în discuţie audierea inculpaţilor, aceştia înţelegând să se prevaleze de dreptul de a nu face nicio declaraţie.
Luigi Mihai Ionescu avea 38 de ani la data comiterii faptei, studii 12 clase, este căsătorit, de ocupație agricultor și nu are antecedente penale.
Alexandru Ionuț Conțac avea 28 de ani la data comiterii faptei, studii 12 clase, fără ocupați, necăsătorit și nu are antecedente penale.
Adrian Anița avea 36 de ani la data comiterii faptei, studii superioare, inginer silvic, căsătorit și nu are antecedente penale.
Fermier botoșănean condamnat la închisoare într-un dosar de sechestrare a unui cioban
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Vântul puternic și viscolul se întorc în Botoșani: COD GALBEN de vreme severă până joi
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stejarii și-au luat revanșa tocmai la Lisabona după înfrângerea de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile