Iulia Alexandra Vanzariuc de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Iolanda Constantin de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani și-au primit premiile financiare acordate de stat.
Una dintre eleve cu prezență fizică, cealaltă în sistem online. Ministerul Educației a oferit câte 5.000 de lei elevilor care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat.
Premiile au fost înmânate la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani în prezența președintelui Consiliului Județean, Valeriu Iftime, a prefectului Dan Nechifor și a inspectorilor școlari în frunte cu Bogdan Suruciuc și Ciprian Manolache.
De față a fost Iolanda Constantin, pentru cealaltă elevă a venit mama.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
„Cele două eleve care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea 2024, ne-au făcut pe noi, profesorii din județul Botoșani dar și județul Botoșani, mândri și ne-au așezat pe harta țării cu mediile pe care le-au obținut”,
Iulia Alexandra Vanzariuc a transmis un mesaj de mulțumire, este deja studentă și nu a putut ajunge la eveniment.
Vanzariuc Iulia Alexandra fostă elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu”
„Este o bucurie pentru mine să fiu recunoscută pentru munca depusă și vreau să mulțumesc, în primul rând familiei mele pentru încurajările neîncetate, profesorilor mei pentru îndrumare și colegilor pentru colaborare. Promit să muncesc din greu pentru îndeplinirea scopurilor pe care mi le-am propus, iar pentru viitorii elevi de clasa a XII-a doresc să le transmit mult succes și îi sfătuiesc să-și facă un program adaptat modului fiecăruia de a învăța și de a începe munca din timp, pentru a nu se acumula materia spre finele anului”,
Iolanda Constantin a făcut-o în fața celor prezenți.
„Vreau să vă mulțumesc și eu pentru faptul că promovați performanța. Mulțumesc de asemenea tuturor celor care au contribuit la această reușită, familie, colegi, profesori, prieteni. Și de asemenea, pentru elevii de clasa a XII-a pot doar să le zic să-și urmeze visele, să nu se lase influențați de ceilalți, să nu învețe pentru alții, ci pentru ei și pentru viitorul lor”,
La final, toți cei prezenți au făcut o fotografie de grup, în fața instituției.
Ninsori anunțate la Botoșani: Polițiștii, recomandări pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Accident cuTREI mașini la prima ninsoare de la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
O stradă din municipiul Botoșani intră în reabilitare
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Ziua Mondială a Filosofiei marcată în școlile din Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
A murit un actor care a debutat pe scena de la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024