Toată lumea știe că moldovencele sunt frumoase, harnice, aprige, dar și bune de gură. Iar Fetele de la Botoșani ne arată că ele știu și dârlâi.
După succesul înregistrat cu melodia Hai la Botoșani, cele trei artiste - Iustina Irimia, Lorena Dupu și Simona Mazăre - își surprind publicul cu o nouă realizare, de data aceasta un cântec de horă, de voie bună și de… dârlâit.
Ieri, Fetele de la Botoșani au lansat o nouă melodie, Așa-s moldovencele, care a strâns deja pe YouTube mii de vizualizări și zeci de comentarii.
Dârlâitul este un artificiu muzical folosit adeseori de interpreții din zona Moldovei, tocmai datorită sonorității și a ritmului antrenant pe care îl imprimă piesei. A fost nevoie de multă muncă pentru ca cele trei voci ale artistelor să se sincronizeze și apoi să se armonizeze. Însă rezultatul este unul pe măsura muncii.
Linia melodică este semnată de Simona Mazăre, iar orchestrația de Răzvan Mitoceanu. Textul îi aparține lui Mihai Pascar. Filmările au fost realizate în spațiul muzeal deținut de Gheorghe Iavorenciuc.
De asemenea, au participat membrii Ansamblului de dansuri populare ,,Mărgineanca" al Casei de Cultură a Sindicatelor ,,Nicolae Iorga" din Botoșani, precum și membrii Ansamblului de dansuri populare ,,Cununa Bălușeni" din comuna Bălușeni și grupul vocal „Cununița”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024