Primul copilaş operat gratuit anul acesta pe inimă în Spitalul Wolfson din Tel Aviv prin programul „Save a child’s heart“ a revenit ieri, 21 aprilie 2015, în ţară. Naomi-Adelina A. are acum o inimă sănătoasă, „a renăscut“, după spune mama sa, Mariana, şi odată cu operaţia a primit şansa de a se bucura de copilărie ca orice alt copil, potrivit reporterilor de la Ziarul de Iași.
Fetiţa în vârstă de patru ani şi nouă luni a fost diagnosticată încă de la naştere cu o malformaţie cardiacă care îi punea viaţa în pericol. Din cauza acestei malformaţii, Adelina se învineţea atunci când plângea ca orice copil sau răcea foarte des. Încă din primele luni de la naştere, fetiţa originară din comuna Udeşti, judeţul Botoşani, a fost luată în evidenţa Secţiei de Cardiologie de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“, la dr. Georgiana Russu. Luna trecută, după ce medicii israelieni dr. Akiva Tamir şi dr. Ilan Cohen, de Spitalul Universitar Wolfson din Tel Aviv, au dat consultaţii la Iaşi, fetiţa a fost unul dintre cei zece copii selectaţi pentru a intra în program. Dintre aceştia, Adelina a fost operată prima, la nici două săptămâni după ce a fost văzută de medicii străini.
„Pe 24 martie a plecat din ţară, şi la o săptămână a fost operată. Am trăit cea mai mare minune, că i s-a oferit şansa asta acolo, în timp ce la Târgu Mureş după ce le-am trimis documentele prin fax ne-au cerut pentru operaţie o sumă de care noi nu avem cum să facem rost. Acolo, la Tel Aviv, am auzit că operaţia este în jur de 60.000 de euro, dar noi nu am dat nimic. Am avut totul asigurat. Sper că aşa cum Dumnezeu a avut grijă de fetiţa noastră, să se îndure şi de alţi copii care au aceleaşi probleme“, a spus Alin, tatăl fetiţei operate.
Adelina este cea mai mică dintre cei cinci copii ai familiei şi după cum spun părinţii înainte de a fi trimisă la operaţie mergea la grădiniţă mai rar pentru că, dacă ieşea din casă, imediat răcea. Acum însă, că s-a făcut sănătoasă, o să meargă zilnic, fără ca părinţii să mai stea neliniştiţi că din minut în minut telefonul poate să sune pentru ca educatoarea să-i anunţe că fetei i s-a făcut iar rău la joacă.
„Ieri (nr. luni), doctorii i-au făcut a treia cardiogramă şi ne-au spus că nici nu se observă că a fost operată pe cord deschis. Cât timp a stat în operaţie, m-am temut câteva momente, mai ales la început, pentru că semnasem că în caz de deces sunt de acord cu donarea de organe, însă acolo sunt foarte mulţi copii deja operaţi şi văzându-i pe ei cum se joacă şi cum se simt bine, mi-am dat seama că şi fetiţa mea o să fie la fel ca ei, după operaţie“, a mai spus mama copilei.
Programul „Save a child’s heart“ a ajuns la Iaşi în 2010 printr-o colaborare a Clubului Rotary Iaşi 2000 şi a Ambasadei României în Israel. Până acum, prin intermediul acestuia au fost operaţi 32 de copii, unul de două ori, iar anul acesta vor primi şansa la o viaţă normală încă 10 micuţi.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024