Un accident soldat cu rănirea unei fetițe de aproximativ șapte ani a avut loc vineri seară pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Botoșani.
Un Volkswagen Golf cobora pe calea rutieră principală din cartierul ANL Cișmea și a acroșat o copilă.
Aceasta se angajase în traversarea străzii fără să se asigure, într-o zonă fără trecere de pietoni.
”Mi-a sărit pur și simplu în față, era în fugă, mi-a ieșit dintr-o dată”, povestea conducătorul auto, care a adăugat că ar fi agățat minora cu oglinda.
La locul producerii accidentului a sosit și tatăl micuței. Foarte afectat de cele întâmplate, susținea însă că medicii i-au transmis că fata sa a suferit o fractură la un picior, ceea ce, în opinia sa, înseamna că nu a fost doar acroșată cu oglinda.
Cert este că fetița a fost preluată de un echipaj SMURD.
Trei echipaje de poliție au sosit la fața locului pentru a face măsurători și a afla de partea cui este adevărul.
Cu siguranță însă zona este una extrem de periculoasă pentru că sunt parcate mașini pe ambele sensuri, strada este îngustă, iar trecerile de pietoni sunt foarte rare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Declarația zilei 28 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Oana Sava
Nov 28, 2024
CUM se înțelege Otilia Bilionera cu soțul turc: Fac două nunți la anul
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024