Copila a supravieţuit postoperator peste un an de zile. Cazul este unic în România și, se pare, și în zona balcanică, fiind consemnat în tratatele de istorie a medicinei.
S-au scurs câteva decenii de când o descoperire arheologică pe teritoriul Botoșanilor făcea înconjurul țării și nu numai.
Este vorba despre cercetările care au avut loc între anii 1983 - 1988 în necropola de tip Sântana de Mureş – Černjachov de la Mihălăşeni, județul Botoșani.
Aici, arheologii scoteau la lumină, la vremea aceea, nu mai puțin de 520 de morminte de înhumație și incineraţie, datând din secolele IV-V d. Chr. Asupra scheletelor dezgropate a fost realizat un studiu antropologic, paleodemografic şi paleopatologic de către un colectiv de la Secţia de Antropologie a Filialei Iaşi a Academiei Române, condus atunci, potrivit arheologului botoșănean Octavian-Liviu Șovan, de către cercetătorul Dan Botezatu.
”Acest studiu a permis şi identificarea unor aspecte paleopatologice, precum anomalii şi dispoziţii rare, osteopatii, odontopatii, dar şi a unor practici paramedicale în premieră pe teritoriul României”, a consemnat dr. Octavian-Liviu Șovan.
Mai exact, specifică arheologul botoșănean, este vorba de identificarea unui schelet al cărui craniu neural prezenta o pierdere de substanţă osoasă în urma unei operaţii de trepanare.
Scheletul respectiv provenea din mormântul 215, descoperit la adâncimea de 1.30 m, cu orientarea N-S, într-o groapă de formă rectangulară cu colţuri rotunjite.
Surpriza și mai mare consta în faptul că scheletul, care era întins pe spate cu mâinile pe lângă corp, a aparţinut unei persoane de sex feminin, în vârstă de 10-11 ani.
”Vârsta acestui schelet a putut fi determinată datorită unor dinţi şi muguri din dentiţia permanentă, prezenţi pe maxilarul inferior în diverse stadii de erupere”, a precizat arheologul Octavian-Liviu Șovan.
Potrivit literaturii de specialitate, medicina preistorică include perioada din istoria medicinei anterioară inventării scrisului. Așadar, în lipsa izvoarelor scrise, medicina preistorică se bazează pe paleopatologie, adică urmele unor procese patologice, precum și încercările de tratare și vindecare conservate pe scheletele vechi.
Numeroase studii au fost realizate, în domeniul paleopatologiei, pentru a stabili când și, mai ales, cum s-au desfășurat primele acte chirurgicale.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că cea mai veche formă de chirurgie atestată arheologic este trepanarea.
Mai exact, operația consta în perforarea craniului în scopul îndepărtării unei porțiuni de os cranian. În acest fel se reușea o reducere a hipertensiunii craniene, pacienții fiind, de cele mai multe ori, persoane cu tulburări psihice (este amintită deseori epilepsia) sau cele care au suferit fracturi craniene.
Tehnica era una extrem de periculoasă și, mai ales, traumatizantă pentru pacient și pentru aparținători. În termeni uzuali, care nu țin neapărat de medicină, trepanația înseamnă realizarea unui orificiu în craniu, iar acest lucru se făcea prin foraj, tăiere sau răzuirea osului cranian.
În cazul scheletului descoperit la Mihălășeni, trepanaţia se prezenta ca o lipsă de substanţă osoasă de formă aproape circulară, cu un diametru de circa 30 de mm.
Potrivit observațiilor consemnate de Octavian Liviu Șovan, pe baza studiilor realizate de istorici - Dan Botezatu, Studiul antropologic, paleodemografic şi paleopatologic al scheletelor din necropola de la Mihălăşeni (jud. Botoşani), datând din secolele IV-V d. Chr. - din punct de vedere tehnic, este posibil ca trepanaţia să fi fost făcută prin metoda dăltuirii în două faze.
Astfel, în prima fază s-a executat o dăltuire atentă a planului frontal, iar în cea dea doua o percutare ceva mai neglijentă a osului în regiunea parietală, unde se observă încă resturi rămase datorită fracturării părţii osoase prin răsfrângerea acestuia, fără o dăltuire completă împrejur ca în faza anterioară.
”Acest viciu tehnic al celui care a executat trepanarea trebuie pus pe seama încetării anestezierii subiectului supus operaţiei şi a grăbirii procesului de închidere a plăcii operatorii”, se arată în studiul amintit.
Potrivit concluziilor specialiștilor care au studiat scheletul de la Mihălășeni, copila a mai trăit un an.
”Se pare, după cum sugerează prezenţa unui proces de vindecare osoasă, că subiectul a supravieţuit postoperator peste un an de zile, trepanaţia efectuându-se în scop curativ, ca urmare a unor afecţiuni neuromotorii, legate probabil de o stare epileptică”, a precizat în Forum cultural arheologul Octavian-Liviu Șovan.
Concluzia cercetătorilor este că ne aflăm în prezenţa ”singurului caz de trepanare a unui craniu de copil descoperit pe teritoriul ţării noastre, iar după informaţiile noastre destul de bogate, şi asupra singurului caz de trepanare de acest fel din zona balcanică”.
Informația este confirmată, într-un studio științific care face referire și la scheletul de la Mihălășeni, de către Georgeta Miu.
”Este singurul caz de trepanaţie pe un craniu de copil şi, după datele din literatură, reprezintă cel mai vechi craniu trepanat din Peninsula Balcanică în era noastră”, a menționat Georgeta Miu.
Necropola de la Mihălășeni avea să mai aducă o noutate. Astfel, în mormântul de înhumaţie nr. 202, aparţinând unei femei de 60-65 de ani, a fost descoperită, pe lângă alte piese din inventar, pe partea dreaptă a cutiei toracice, o pensetă de bronz, executată din tablă de bronz, rectangulară, îndoită, formând două braţe simple.
”Pensetele apar destul de rar în cadrul culturii, ca şi în nord-vestul Europei şi îşi au originile în secolele anterioare. Amintim acest fapt pentru că, legat de cazul de trepanaţie amintit mai sus, pensetele au fost considerate ca instrumente folosite în medicină, practic, în operaţiile chirurgicale”, a precizat arheologul botoșănean.
Procedeul trepanației nu a dispărut în medicina contemporană. Operația se mai practică și astăzi, dar se efectuează sub control medical sever, pentru a asigura condiţii aseptice, în scopul protejării pacientului împotriva infecţiilor.
Totuși, spun specialiștii, chiar dacă în timpurile străvechi trepanaţia era practicată fără respectarea condiţiilor specifice de igienă, în mod surprinzător și, totodată, paradoxal, șansele de vindecare ale pacienţilor erau foarte ridicate, apropiindu-se chiar de 70-80%, fapt demonstrat de trepanaţiile studiate până acum, efectuate pe cranii din Neolitic, Mezolitic și chiar din Paleolitic.
Se consideră că în Evul Mediu și în perioada Renașterii șansele de vindecare și, desigur, supravieţuirea postoperatorie depășeau 80%.
”Desigur, cu cât sunt mai vechi, cu atât cazurile de trepanaţie sunt mai fascinante și mai spectaculoase”, este părerea specialiștilor.
Necropola de la Mihălăşeni, investigată metodic de-a lungul a şase campanii de săpături de mare amploare (1983-1988) de către Octavian-Liviu Șovan, reprezintă unul dintre cele mai importante obiective arheologice din perioada romană târzie din ţara noastră descoperite în ultimele decenii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
