Au fost făcute mai multe sesizări de către cetățeni cu privire la deversarea de dejecții din fosa septică în șantul din apropierea primăriei din comună.
Anunțul a fost făcut chiar pe pagina Primăriei Cristești din județul Botoșani.
,,Primăria Cristești dorește să aducă la cunoștința comunității faptul că în urma unor sesizări primite de la mai mulți cetățeni din satul Cristești, în legătură cu deversarea de dejectii din fosa septică în șantul de pe DC 51, în apropierea sediului nostru.
Deplasându-ne la fața locului s-a constatat că în fața unei locuințe exista un furtun prin care se pompa apa menajeră și dejectii din fosa septică direct în spațiul public.
Vrem să subliniem că astfel de acțiuni sunt complet interzise conform legii și reprezintă un pericol pentru sănătatea publică și mediul înconjurător. Proprietarul respectiv a fost sancționat contravențional cu amenda maximă de 2.500 de lei.
Apelăm la toți cetățenii să fie vigilenți și să semnaleze orice abatere de la normele de bună vecinătate și respect față de comunitate.
Astfel de comportamente negative nu sunt acceptate și nu reflectă valorile noastre. Contăm pe sprijinul și implicarea dumneavoastră pentru menținerea unui mediu curat și sănătos pentru toți locuitorii noștri.”
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile