Finanţişti botoşăneni sunt foarte aproape de a-şi relua protestele de joia trecută. Ei sunt nemulţumiţi de finalizarea negocierilor cu Ministerul Finanţelor Publice şi sunt gata să se ralieze unor eventuale proteste declanşate în ţară.
Protocolul încheiat la nivel central stabileşte că pentru realizarea integrală a planului de încasări se acordă stimulente de 35%, iar pentru punerea în practic parţială a acestuia, mai exact pentru un nivel de 90 – 90,9%, nu se acordă mult discutatele bonusuri salariale. În aceste condiţii angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani ar urma să primească stimulente de numai 220 de lei, în condiţiile în care înainte de eliminarea lor acestea constituiau unu-două salarii.
„Oamenii sunt în fierbere, sunt nemulţumiţi şi abia îi mai stăpînesc. Toată lumea aşteaptă să vadă ce se întîmplă la Bucureşti. Dacă acolo vor reizbucni protestele sunt convins că acest lucru se va întîmpla şi la Botoşani”, ne-a declarat
Andrei Paramanov, liderul Sindicatului „Finanţe Publice” Botoşani.
Protocolul cu Ministerul Finanţelor este contestat
Acesta susţine că sindicatul pe care îl reprezintă, dar şi Alianţa Federativă „Sed Lex” la care este afiliat, a denunţat protocolul perfectat săptămîna trecută la Bucureşti privitor la stimulente. Acesta este semnat doar de liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, care numără numai circa 6.000 de membri, în timp ce „Sed Lex” are circa 27.000.
„S-a încheiat acel act cu un sindicat care nu este reprezentativ. Noi îl vom ataca în instanţă şi îl vom declara nul”, a mai afirmat
Andrei Paramanov. Miercuri dimineaţă acesta a plecat la Bucureşti, unde va avea loc consiliul naţional al „Sed Lex”.