Valeriu Iftime a confirmat informația și a declarat că a plătit datoria pentru a putea face noi transferuri.
FC Botoșani a fost înștiințată marți că a primit interdicție la transferuri.
După anunțul venit de la FIFA, patronul Valeriu Iftime s-a informat asupra situației și a dispus miercuri plata a 80.000 de euro în contul transferului fundașului Charles Petro(22 de ani), internațional din Malawi.
Mai ales că moldovenii vor să efectueze zilele acestea niște transferuri, să le înregistreze, pentru că țintesc salvarea de la retrogradare.
Chestionat de GSP.ro pe seama subiectului, patronul Valeriu Iftime a confirmat informațiile.
„Da, aștept într-o oră să se ridice interdicția. Am făcut o «moldovenească», fără să știm. În necunoștință de cauză. Fusesem înștiințați că Petro e liber de contract, iar copilul nu era. Așa că ne-am dat peste cap, ca voinicii, am achitat 80.000 de euro, totul este în regulă acum.
Cum am intrat în interdicție, am și ieșit. Pregătim ceva zilele viitoare, v-am zis că vom încerca să ne salvăm de la retrogradare, nu renunțăm la luptă”,
a comentat Valeriu Iftime.
Petro a venit în ianuarie 2023 de la Sheriff Tiraspol. Este un fundaș polivalent, poate evolua atât în banda dreapta, cât și central. A adunat 20 de meciuri de când e la Botoșani.
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Mașini de aproape 165.000 de euro confiscate în vămile din Botoșani, de la Lexus la Audi
Oana Sava
Jan 30, 2025
Strigăt de ajutor către Primărie de la un liceu din Botoșani, prin vocea unui consilier – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile