Conducerea Partidului România Mare de la Botoşani şi-a prezentat o parte dintre candidaţii stabiliţi pentru primăriile din teritoriu. Printre aceştia se numără şi opt femei care se vor implica în lupta electorală pentru câştigarea alegerilor.
PRM-iştii au adus critici celorlalte formaţiuni politice care nu susţin reprezentantele sexului frumos pentru candidaturi la primării, oferindu-se exemplu şi enumerând cele opt localităţi unde vor avea candidate femei. „
Adevărata şi corecta politică încercăm să o facem noi. Este un exemplu, poate nu s-a gândit nimeni la asta, la rolul femeii în societatea românească şi nu fac trimitere la trecut când se cerea procentual participarea la alegeri, ci necesitatea ca prin echilibrul de care dau dovadă în general femeile să îşi aducă un aport pozitiv la dezvoltarea problemelor din fiecare localitate”, a declarat
Eugen Niţură.
Una dintre candidate este fiica prim vicepreşedintelui PRM, Eugenia Sidonia Niţură care va încerca la alegerile din 10 iunie să câştige funcţia de primar din comuna Curteşti. „
Avem la Copălău Luchian Doina, la Curteşti Niţură Sidonia, la Unţeni Tucaliuc Elena, la Ungureni Costaş Doina, la George Enescu Alexa Elena, la Pomârla Purice Elena, la Dobârceni Carciuc Maria, la Bucecea Grosu Doina şi la Cristeşti Gânga Doiniţa”, a mai spus
Niţură. Acesta a mai completat prin faptul că USL nu are anunţată nici o candidatură din rândul femeilor, în timp ce principalul partid de guvernământ de la Botoşani, are o singură persoană feminină la George Enescu. Eugen Niţură a mai afirmat despre fiica sa că este puţin "obraznică" întrucât nu a onorat invitaţia preşedintelui PRM, Dumitru Codreanu de a participa la conferinţa de presă de vineri, fiind probabil "prinsă cu alte treburi".