Cei care au avut ocazia să se afle sâmbătă seară la Iulius Mall din Suceava au avut motive de bucurie, deoarece au fost răsfățați cu un concert simfonic deosebit, cu intrare liberă.
Începând cu orele 19:00, sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu –Galați, Filarmonica de Stat din Botoșani a oferit un program instrumental ales cu multă grijă, pentru a fi pe gustul tuturor celor de față.
S-a putut asculta muzică decupată din cele mai cunoscute filme, devenită foarte populară, ce e fredonată nu numai de melomani, ci de toți iubitorii celei de-a șaptea arte.
Melodii precum cele din filmul “Love Story”, “Războiul stelelor” sau din “Gladiatorul” au răsunat în incinta complexului comercial, într-o atmosferă extraordinară.
Nu a lipsit nici coloana sonoră a filmului “Mihai Viteazul”, semnată de Tiberiu Olah, apoi, celebra suită din muzica filmului “Sunetul muzicii” sau “Albă ca Zăpada”, “Pantera roz” și Dansurile ungare nr. 1 și nr 5, de J. Brahms. Cea de-a cincea simfonie beethoveniană a fost interpretată într-o versiune modernă, aducând o stare de destindere celor câteva zeci de spectatori. A existat și un moment de dans, atunci când doi tineri în stânga scenei au valsat încântând privirile melomanilor prezenți.
Concertul s-a încheiat cu un ropot de aplauze.
ASTĂZI: Misiune altfel pentru pompieri, au plantat copaci la Cordăreni
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Concurs de alergat organizat de o clinică din Botoșani în Pădurea Rediu
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
SCANDAL într-un local: Tânăr bătut din senin, un altul s-a trezit cu mașina distrusă – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
ALERTĂ de ultimă oră: COD GALBEN la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile