Actori din două generații diferite, ambii născuți în Botoșani, au fost distribuiți în rolurile principale ale filmului selectat la Cannes.
Este vorba despre ”Metronom”, filmul care spune povestea a doi tineri în perioada comunismului în România.
În 1972, Ana, o adolescentă de 17 ani, află că prietenul ei va pleca din țară definitiv în câteva zile. Cei doi îndrăgostiți vor să petreacă împreună perioada de dinaintea plecării.
Filmul, regizat de Alexandru Belc, după scenariul lui Alexandru Belc și Patrick Templin, îi are în rolurile principale pe Mara Bugarin, Șerban Lazarovici și Vlad Ivanov.
(Vlad Ivanov și Șerban Lazarovici)
Dacă Vlad Ivanov este mult mai cunoscut publicului din Botoșani și din țară, despre Șerban Lazarovici amintim că l-a interpretat pe elevul anticomunist Mugur Călinescu în filmul ”Tipografic Majuscul”, regia Radu Jude. De asemenea, a făcut figurație într-un alt film al lui Radu Jude ("Babardeală cu bucluc sau porno balamuc", premiat cu Ursul de Aur la Berlin).
Peste câteva zile, Șerban Lazarovici împlinește 22 de ani. Absolvent al Colegiului Național ”A.T. Laurian” din Botoșani (2019), în prezent este student în anul II la UNATC București, Actorie (clasa prof. Marius Gîlea).
Alexandru Belc debutează cu primul lui film de lungmetraj, ”Metronom”, o producție Strada Film International, în competiția prestigiosului Festival de film de la Cannes, în cadrul secțiunii Un Certain Regard.
”Un Certain Regard prezintă filme ce redau o viziune specială asupra lumii și adună, în fiecare an, cineaști unici din întreaga lume într-o selecție plină de diversitate și aplomb”, declara Thierry Frémaux, directorul festivalului.
”Metronom” are un scenariu scris de Alexandru Belc și Patrick Templin. În timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc și scriu scrisori la emisiunea ”Metronom” de la Europa Liberă. Când el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață.
Filmul „RMN” în regia lui Cristian Mungiu este povestea lui Matthias (30) care, în preajma Crăciunului, se întoarce de la munca din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto).
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile