Accidentul din județul Suceava în care a fost implicat un conducător auto din Botoșani s-a produs vineri în jurul orei 19.00, fiind anunțat prin intermediul unui apel la 112 de către un martor.
Conducătorul auto aflat la volanul unui Range Rover, intenționa să traverseze calea ferată dublă și nu s-ar fi asigurat, nerespectând semnificația semnalizării cu Crucea Sfântul Andrei de la intrarea pe pasaj.
În momentul în care a pătruns cu mașina pe primul fir al căii ferate, autoturismul a fost lovit de locomotiva trenului care circula spre gara Câmpulung Est.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost împins pe linie câțiva zeci de metri, iar șoferul, un bărbat de 40 de ani, a rămas încarcerat la volanul mașinii.
La fața locului a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare și a unei ambulanțe SMURD de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, care l-au găsit pe bărbatul rănit în stare de inconștiență.
În timpul intervenției de extragere a acestuia dintre fiarele mașinii distruse, bărbatul a început să dea semne de revenire, astfel încât în momentul în care a fost trimis spre spital era conștient.
El a fost primit vineri seara la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Câmpulung Moldovenesc, cu un traumatism toracic, stabil și cu semne vitale bune.
Pentru siguranță și tratament de specialitate, medicii au decis în aceeași seara transferarea bărbatului la Spitalul Județean Suceava.
Circulația pe calea ferată a fost blocată în jur de 70 de minute, pe la 20:10 trenul Iași - Timișoara plecând spre destinație.
Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024