Un mesaj care părea să fie în primă fază o glumă pe rețelele de socializare anunța furtul unei mașini marca VW Golf. Ulterior s-a dovedit că proprietarul mașinii nu a glumit când a cerut ajutor, inclusiv din partea Poliției.
În cursul zilei de ieri, polițiștii botoșăneni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 19 ani din comuna Prajeni, bănuit de comiterea unei fapte de furt auto.
În urma probatoriului administrat a rezultat că în seara de 2 ianuarie 2020 acesta a sustras un autoturism parcat în fața unui local de alimentație publică din orașul Flămânzi, lăsat neasigurat, cu motorul pornit și cheile în contact.
Ulterior, în jurul orei 01.oo, autoturismul respectiv a fost depistat de polițiști pe o stradă din orașul Flămânzi, s-a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, fiind interceptat în scurt timp. A fost identificat unul dintre cei doi ocupanți ai vehiculului, celălalt reușind să se sustragă urmăririi.
În cursul zilei de 3 ianuarie, a fost identificat și cel de-al doilea tânăr, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că este persoana care a condus autoturismul respectiv.
„Menționăm că pe tot parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție”,
Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt în scop de folosință, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024