Filologul şi eseistul a oferit câteva sfaturi despre urările de Paşti în contextul apropierii sărbătorilor pascale.
„Evitaţi neopăgânismul kitsch: copilaşi, iepuraşi, ouşoare roşioare, mieluşei, apusuri spectaculoase”, spune Adrian Papahagi, filolog, eseist, profesor universitar.
Adrian Papahagi ne propune, într-o postare pe Facebook, să încercăm evitarea kitsch-ului şi să fim atenţi la formularea urărilor de Paşti.
„Despre urările de Paşti:
1. E potrivit să folosim imagini cu Hristos sau cu subiect religios doar dacă sunt icoane în tradiţia bizantină, reprezentări antice şi medievale (aţi observat că acestea nu pot fi niciodată de prost gust?), sau picturi/sculpturi ale unor imenşi artişti (preferabil morţi acum cel puţin 350 de ani). Se acceptă artişti moderni doar cu discernământ, pour les connaisseurs. Restul este kitsch.
2. Evitaţi neopăgânismul kitsch: copilaşi, iepuraşi, ouşoare roşioare, mieluşei, apusuri spectaculoase (mov) sau răsărituri lucioase, figuri radioase ca în reclamele pentru pastă de dinţi sau ciocolată.
3. Nu folosiţi niciodată urarea “Paşte fericit”, decât dacă vă adresaţi unui viţel, care are tot dreptul să pască fericit! Nu folosiţi formule lemnoase scrise de alţii! Dacă nu aveţi inspiraţie pentru a compune un text care să nu fie nici kitsch, nici banal, nici cu greşeli de scriere, limitaţi-vă la clasicul “Hristos a înviat” (dar vezi şi §4)!
4. Nu trimiteţi pe sms, mail, messenger etc. urări colective şi nesemnate! Dacă trimiteţi urarea către un singur destinatar, dar nu personalizaţi mesajul, mai bine lipsă. E mai decent să comunici doar cu cei cu care te întâlneşti pe viu, sau de care îţi pasă suficient de mult ca să le adaugi un gând, sau măcar să-i numeşti. Nimeni nu se aşteaptă să primească urări de la toată agenda de telefon; nu vă simţiţi nici voi obligaţi să trimiteţi urări întregii voastre agende!
5. Nu e nevoie să puneți poze de la biserică: știm că sunteți credincioși și pioși. Important e să vă știe Hristos, nu Facebook-ul.
6. Dacă suntem într-o tradiție, de ce să n-o respectăm? În Biblia ortodoxă numele Mântuitorului e ortografiat "Iisus Hristos" fiindcă creștinismul nostru e de filieră bizantină, Evangheliile ne-au parvenit în limba greacă, iar în greacă se scrie Ἰησοῦς Χριστός. Vocala η se pronunța mai degrabă [e] în greaca clasică, dar în perioada bizantină s-a închis la [i], Ἰη a devenit "Ii", deci avem doi de 'i': Iisus. În latină, vocala η a fost transliterată ca "e", iar "I" se scria uneori lung ("J") la început de cuvânt, ceea ce a dat în limbile occidentale "Jesus". Grecescul X (chi), la origine [kh] a devenit [h] în greaca bizantină, deci avem Hristós. Latina a transliterat cuvântul grecesc, care înseamnă "Unsul (Lui Dumnezeu)" echivalând consoana X cu "ch", deci "Christus", în care "c" era pronunțat însă fără aspirație, deci [k]. De aceea avem neologismele "creștini", nu "hreștini", creștinism, nu "hreștinism" și Cristian/Cristiana, nu Hristian și Hristiana. Sigur, poate părea incoerent să spui "Hristos", dar "creștin", dar dacă înțelegi filologic situația, nu are nimic să scrii "Iisus Hristos", cu acest mic aer arhaic, bizantin, ca în liturghie și în Biblia ortodoxă. Cei de alte confesiuni, care nu au moștenit tradiția bizantină, au toate justificările să modernizeze grafia, scriind "Isus Cristos". În fine, nu e un capăt de lume, câtă vreme știm cu toții la cine ne referim. E însă kitschul absolut și o dovadă de bădăranie, ca să nu spun de blasfemie, să scrii în glumă sau în serios "Gizăs".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
