Poliţiştii rutieri botoşăneni au acţionat pentru salvarea de vieţi, prin depistarea şi tragerea la răspundere a celor care comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, în special a celor care conduc cu viteză neregulamentară. Acţiunea s-a desfăşurat la nivel naţional, sub coordonarea I.G.P.R..
În perioada 16-22 aprilie 2018, peste 30 de poliţişti rutieri au fost prezenţi zilnic, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, utilizând 10 aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Scopul activităţilor desfăşurate a fost acela de a salva vieţi, viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum rămânând printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma activităţilor desfăşurate au fost controlate 317 autovehicule şi au fost aplicate peste 730 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 411 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 8 permise de conducere, dintre care 5 pentru abateri la regimul legal de viteză.
Poliţiştii rutieri le recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024