Salvarea de vieţi şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere sunt priorități ale Poliţiei Române. În această săptămână, activităţile suplimentare, desfăşurate de poliţiştii rutieri botoşăneni, s-au concentrat pe siguranța transportului public de persoane.
În perioada 11 – 15 iulie 2016, peste 20 de poliţişti rutieri au acţionat în medie, zilnic, suplimentar faţă de dispozitivele curente, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și prevenirea accidentelor de circulaţie grave în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane, precum și pentru impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane și circulația pe drumurile publice.
La acțiuni au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
În urma activităților specifice, au fost verificate în trafic 282 de autovehicule și, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale. Pentru abaterile constatate la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în timp ce, cu privire la abaterile de la legislaţia specifică transporturilor rutiere publice au fost aplicate 13 sancţiuni, în principal pentru depăşirea capacităţii de transport persoane.
Poliţiştii au retras trei certificate de înmatriculare, pentru lipsa verificării periodice a stării tehnice a autovehiculelor sau lipsa asigurării obligatorii pentru răspundere civilă auto.
Poliţiştii rutieri vor continua intensificarea acțiunilor în trafic şi în perioada următoare.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024