Final de meci tensionat sîmbătă seară la Sala Polivalentă. În setul al treilea al partidei dintre Pro Volei şi CSM Sibiu oaspeţii, mai ales prin intermediului antrenorului, au contestat mai multe decizii ale brigăzii de arbitri.
Printre altele, s-a reclamat că s-a dat out la mingi în teren şi invers. La puţin timp după sfîrşitul partidei tehnicianul sibienelor nu şi-a ascuns nemulţumirea faţă de prestaţia „cavalerilor fluierului”.
„Am jucat mai slab începuturile seturilor 1 şi 2. În mod normal, trebuia să jucăm cum am jucat în setul 3 şi nu se ştie, în setul 3, dacă ne lăsa arbitrajul, se întorcea soarta jocului. Aţi înregistrat meciul? Dacă l-aţi înregistrat uitaţi-vă, minge aici pe linia roşie, un metru în teren, arătaţi-mi şi mie linia dreaptă care poate să ajungă acolo”, a afirmat
Adrian Cotora, antrenorul CSM Sibiu (foto stînga). El a lăsat să se înţeleagă şi că CS Pro Volei a promovat cu sprijinul arbitrilor.
Contre cu publicul
Jucătoarele sale şi-au vărsat nervii pe cîţiva spectatori. La finele partidei, unii dintre aceştia au trecut pe teren în timp ce ele efectuau cîteva mişcări de relaxare, lucru care le-a enervat.
„Ce căutaţi aici?”, „poate mă duc la tine” şi
„vezi că nu suntem de-o vîrstă”, au fost două dintre
reproşurile voleibalistelelor, care au început să vocifereze inclusiv cînd li s-au făcut poze. Tehnicianul oaspetelor a concluzionat că Pro Volei nu are echipă de cupele europene, ci de locurile 5-6, pe care se află şi în prezent.