Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Modern Calor SA, unde PSD-iştii au eşuat din nou în tentativa de demarare a procedurilor de schimbare a directorului tehnic, Ion Diaconu, a fost unul de-a dreptul amuzant.
După ce s-au făcut nenumărate intervenţii pentru ca liberalii şi ceilalţi membri ai AGA să voteze amendamentele la statut care să permită social-democraţilor să scape de şeful democrat-liberal, iniţiatorul aproape că se jura că nu-l viza pe
Ion Diaconu. Cel puţin asta povestesc unii dintre participanţii la şedinţă.
„Nu am nimic cu Nelu”, ar fi spus
Mihai Tincu, iar pentru a fi mai convingător ar fi dus mâna la inimă şi ar fi repetat de trei ori afirmaţia. Culmea este că, deşi d
irectorul tehnic al SC Modern Calor SA, în calitatea sa de membru al Consiliului de Administraţie, participa la şedinţa AGA,
Mihai Tincu nici nu s-ar fi uitat la el când încerca să fie cât mai convingător.
[[banner]]
Acesta ar fi fost destul de surescitat de noua înfrângere şi potrivit unor membri AGA ar fi ajuns să voteze împotriva unui act normativ adoptat de Guvernul Ponta, dar şi a unei hotărâri de Consiliu Local, prevederi din acestea fiind incluse în statutul propus de CA. La şedinţă au participat şapte dintre cei nouă membri AGA, Gheorghe Iavorenciuc şi Mihaela Huncă dându-le mandat Lidiei Bucşinescu şi lui Mihai Tincu.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
PSD-iştii au ratat şi a doua oară schimbarea lui Diaconu: Tincu, eroarea Botoşanilor