Final de revelion cu sală plină: Un spectacol frumos, nu am făcut-o din țigăneală FOTO&VIDEO
Cei peste 600 de pensionari care au participat joila ultima zi, din cele trei, a revelionului organizat la hotelul Rapsodia au profitat din plin de cheful gratuit. Doamnele și domnii de vârsta a treia s-au distrat pe cinste e ritmurile melodice ale soliştilor Orchestrei Rapsozii Botoşanilor.
De asemenea și ”Ansamblul popular din Cordăreni” a oferit un program de datini de obiceiuri de iarnă pentru pensionarii prezenți în sală. În jurul orei 17:30 și-a făcut apariția și Florin Țurcanu însoțit de soția sa, deputatul Roxana Anușcă. După câteva minute acesta s-a ridicat de la masă și a continuat tradiția de a merge printre mesele petrecăreților și a ciocnit câte un pahar. Liberalul susține că este foarte mulțumit de modul în care a fost organizat revelionul și a dorit să mulțumească pensionarilor pentru participare.
“Doresc să mulţumesc tuturor botoşănenilor care au răspuns pozitiv invitaţiei noastre şi au participat la acest eveniment organizat de PNL. Au fost trei seri frumoase şi botoşăneni vor aprecia dacă noi am fost corecţi şi am organizat un spectacol frumos şi nu am făcut-o din ţigăneală, ci gospodăreşte, aşa cum îi stă bine unui român şi unui moldovean", a spus Florin Ţurcanu. La petrecere au mai fost prezenți și managerul Spitalului Județean, Viorel Iliuță, președintele organizației municipale de tineret a PNL Botoşani, Sorin Cornilă, viceprimarul Cătălina Lupașcu și senatorul Viorel Grigoraș. (A.D.) CITEȘTE:
FOTO&VIDEO: Ţurcanu după 300 de km în judeţ, aşteptat cu pupături PSD-iste