Şi în acest an Ziua Naţională a României va fi marcată la Botoşani cu o serie de manifestări care vor avea loc, asemenea precedentului an, în centrul istoric al municipiului. Astfel pe lângă deschiderea oficială şi defilări, municipalitatea a pregătit şi 1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi care vor fi distribuite botoşănenilor.
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită mai ales de bugetari după ce Guvernul a stabilit ca şi ziua de vineri, 30 noiembrie de Sf. Andrei să fie declarată liberă, astfel încât angajaţii de la stat se pot bucura de o minivacanţă de trei zile. În cazul celor care vor participa la manifestările organizate în Centrul Vechi, aceştia se vor putea bucura de celebrele porţii de fasole cu cârnaţi dar şi câte un pahat de vin fiert oferite de municipalitate.
„Există oricum un calendar al Prefecturii privind ceremonia care va fi organizată pe data de 1 Decembrie. Noi vom împărţi 1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi”, a declarat
viceprimarul Cosmin Andrei. Acestea vor fi pregătite de bucătăresele de la Cantina de Ajutor Social aflată în subordinea Serviciului Public Local de Asistenţă Socială.
CITEŞTE:
Sute de oameni, steaguri, copii, oficialităţi, vin şi fasole – GALERIE FOTO