Vineri temperaturile scad în majoritatea zonelor, doar în sud-est se mai ating 34 de grade.
Sâmbătă aşteptăm vreme racoroasă peste tot, chiar rece în nord şi nord-est. Mai vin ceva ploi prin nord şi centru; e posibil să picure în est şi sud-est, iar vântul se înteţeşte peste tot şi va sufla mai tare la munte, în zonele estice şi în sud-vestul-extrem. La Botoşani se vor înregistra 15 grade iar cerul va fi temporar noros. Se vor înregistra ploi slabe.
Duminică, răcoare dimineaţa şi noaptea, când e posibil să apară ceaţa, dar se încălzeşte uşor la amiază. Avem atmosferă destul de plăcută, dar mai pot să apară ploi de scurtă durată, în special pe la munte. 21 de grade vor fi la Botoşani cu posibile averse uşoare.
Potrivit meteorologilor, luni ne așteaptă încă o dimineaţă răcoroasă, mai ales în nordul şi centrul ţării. Apoi, temperaturile se apropie de normal; ziua va fi însorită, iar spre seară apar averse sporadice în zonele montane şi în sud-vest. La Botoşani, maxima va atinge 24 de grade iar minima va fi de 10 grade. Marţi o zi însorită însă temperaturile vor rămâne la 24 de grade. (Sursă foto: Botoşani, on line)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024