Seria balurilor din această toamnă s-a încheiat joi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, când s-a dat lupta finală pentru râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc 2016. În cursă au rămas cele mai frumoase opt perechi de proaspăt liceeni, de la tot atâtea licee, care au fost supuse mai multor probe.
Programul a debutat cu proba ținutei de zi, fetele participante impresionând juriul prin elegență și prin modul în care au defilat.
A urmat proba de seară cu ținute deosebite prezentate de cuplurile de boboci. Rochiile de seară, parcă din ce în ce mai pretențioase de la un bal la altul, au fost aplaudate îndelung de cei prezenți. La această probă, reprezentanta Liceului „A.T.Laurian” a făcut furori cu rochia asemănătoare prințeselor Disney.
Sute de tineri, alături de profesori, au participat pentru a-şi susţine favoriţii, sala dovedindu-se neîncăpătoare.
După trei ore de emoții, au fost anunţaţi câştigătorii: Miss Boboc a fost desemnată Erika Irimia de la Liceul „A.T.Laurian”, în timp ce Ciprian Popovici de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi a fost ales Mister Boboc.
Spectacolul serii a fost întregit de momente artistice, ce au inclus muzică şi dans.
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Se oprește apa din cauza unor lucrări, vor fi afectate trei străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile