SC Multiagra SRL, firmă ce administrează o fermă ecologică în Botoşani participă prin directorul de dezvoltare Ovidiu Portariuc la Biofach 2011. Societatea are ca obiectiv prin prezenţa la această acţiune menţinerea legăturilor cu partenerii de afaceri existenţi, precum şi cîştigarea altor clienţi noi.
„Bio” merge şi în vremuri de criză. Totuşi această branşă nu se poate aşeza pe lauri. Tocmai turbulenţele economice şi financiare din întrega lume au ridicat o serie de întrebări, care îşi caută răspunsurile.
Pe lângă cultivarea ecologică, încă de la începuturile mişcării organice, naşi ai acestei noi orientări stau corectitudinea şi durabilitatea socială şi ecologică. Ceea ce pentru “bio” este de la sine înţeles, a fost între timp preluat şi de alte domenii de activitate şi pus în scenă.
La Tîrgul Internaţional BioFach 2011 – World Organic Trade Fair, eveniment care se va desfăşura în Complexul Expoziţional NurnbergMesse, în perioada 16-19 februarie, vor fi prezenţi 2551 de expozanţi din 84 de ţări, peste 43.000 de vizitatori de 121 de state, 8.000 de delagaţi, aproape 1.200 de jurnalişti. Manifestarea se va derula pe 45879,7 m². Aici se vor dezbate teme precum
„cum se va poziţiona branşa BIO în viitor în ceea ce priveşte regionalitatea, durabilitatea şi corectitudinea?” sau
„cum se transmit mai departe cunoştintele de astăzi din domeniul Bio?”.
Cea mai mare fermă ecologică din judeţul Botoşani îl are ca
director de dezvoltare pe Ovidiu Portariuc (foto dreapta). Compania administrează o suprafaţă de 1.500 de hectare de teren agricol pe care sunt cultivate soia, floarea soarelui şi grîu, culturile rezultate avînd ca destinaţie exclusivă exportul în Germania, ţară extrem de interesată de produsele ecologice.