Firma botoşăneană care a câştigat licitaţia de modernizare a Aeroportului Suceava şi care a ajuns să fixeze singură termenele de finalizare a lucrării, a lăsat investiţia de la Salcea în aşteptare, grăbită să prindă noi “fronturi de lucru”, scriu reporterii de la Monitorul de Suceava.
Pe baza experienţei acumulate, Tehnic Asist a câştigat licitaţia de modernizare a aeroportului din Tulcea şi a luat în subantrepriză şi modernizarea aeroportului Satu Mare. Pentru că nu are muncitori cu care să acopere toate cele trei şantiere, cel mai vechi, “Stefan cel Mare” din Salcea, a fost depopulat de meseriaşi, mai ales că, explică dânşii, oricum trebuie să aştepte un rezultat de la ISCIR privind calitatea betonului pe care urmează să îl toarne. Intre timp, statul plăteşte lucrările după pofta de muncă a antreprenorului.
Ultima statistică privin lucrările de modernizare a pistei Aeroportului “Stefan cel Mare” de la Salcea – Suceava, relevă faptul că stadiul fizic al lucrărilor este de 77,15%, iar acestea au fost decontate în procent de 70,82%. Un ritm bun al decontărilor, apreciază directorul Aeroportului, Ioan Măriuţa. Nu acelaşi ritm se poate regăsi şi pe şantier, aspect ce poate fi constatat de către orice observator independent. Din când în când, câte o autobasculantă se mută dintr-un loc în altul, un angajat sfrijit, cu vestă verzuie, pleacă dintr-un loc şi ajunge în alt loc, alene, ca în vreme de caniculă. Câteva utilaje aşteaptă ceva, nemişcate, stratul de beton turnat anterior se înfierbântă. Starea de nemişcare de pe şantierul Aeroportului sucevean are două explicaţii. Cea dintâi este că pe o mică porţiune s-a turnat ultimul strat de beton – cel de uzură, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii – ISCIR a stabilit că trebuie să treacă o lună până când betonul respectiv, unul special, dau garanţie constructorii, trebuie să se matureze, iar probele ce vor fi ridicate ulterior şi analizate în laborator să certifice calitatea bună a acestui beton asfaltic. Nu se ştie ce se va întâmpla dacă se va constata că această calitate nu este corespunzătoare, probabil se va turna o altă suprafaţă de probă, se va mai aştepta încă o lună să se matureze, iar verificările de laborator vor fi reluate şi tot aşa.
Dacă lucrurile merg bine, iar rezultatele de laborator vor fi conforme, începând cu data de 13 august se va trece la turnarea ultimului strat de beton pe platforma de îmbarcare şi debarcare a Aeroportului “Stefan cel Mare”. Există, cum se ştie deja un act adiţional rezultat dintr-o minută impusă iniţial de Tehnic Asist SRL Botoşani beneficiarului – Consiliul Judeţean Suceava, respectiv Aeroportul “Stefan cel Mare” din Salcea – din care reiese că antreprenorii din judeţul vecin s-au angajat să termine lucrările până pe data de 25 octombrie a.c.. Asta după alte amânări ale termenului de finalizare a lucrărilor desfăşurate în decursul ultimilor ani.
Numai că, potrivit celor care au mai rămas pe şantierul sucevean, readucerea lucrătorilor Tehnic Asist la Aeroport pentru terminarea investiţiei va fi destul de dificilă, întrucât constructorul botoşănean a prins şi alte două lucrări în ţară, de modernizare de aeroporturi, care sunt abia la început. Iar pentru a face impresie bună, se va concentra în principal pe noile şantiere, cel de la Salcea fiind lăsat pe planul doi. Mai ales că grosul banilor a intrat deja în cont. Este vorba despre modernizarea aeroportului de la Tulcea, lucrare la care firma Tehnic Asist ar fi titular de investiţie, dar şi lucrări de aceeaşi factură la aeroportul din Satu Mare, preluate în subantrepriză de firma botoşăneană
După mai bine de un an în care reprezentanţi ai conducerii Consiliului Judeţean Suceava – finanţatorul investiţiei tot anunţau redeschiderea Aeroportului Suceava în luna august a acestui an, cu o lună şi jumătate în urmă, în iunie a.c., constructorii de la Tehnic Asist Botoşani şi-au arătat nemulţumirea faţă de modul în care este realizată finanţarea investiţiei şi au tăiat elanul de tăieri de panglici, anunţând că nu vor termina lucrările la aeroport înainte de sfârşitul lunii octombrie 2015, cu puţin timp înainte de termenul limită stabilit de Uniunea Europeană pentru finanţarea acestei investiţii.
Potrivit firmei Tehnic Asist Botoşani – sunt întârzieri la derularea investiţiei din cauza „finanţării şchioape” care generează depăşirea constantă a disponibilului de 22 de milioane de lei al firmei. Directorul Aeroportului Suceava, Ion Măriuţa, a contrazis atunci pe constructori, declarând atunci că niciodată nu a fost atins pragul maxim al disponibilului de 22,1 milioane de lei şi toate plăţile au fost făcute în termen
Cifrele rapoartelor transmise de conducerea şantierului denumit “Modernizarea suprafeţei de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS”, adică modernizarea şi extinderea aeroportului de la Salcea, ce aparţine Consiliului Judeţean Suceava, investiţie în valoare de peste 130 de milioane de lei, se afla din punct de vedere al volumului lucrărilor efectuate de antreprenorul Tehnic Asist SRL Botoşani cu tot cu subantreprenorii pe care i-a ales, la 77,15 % din lucrări efectuate. Asta în condiţiile în care conform contractului încheiat şi a graficului de execuţie semnat în anul 2013, acestea ar fi trebuit finalizate mai întâi pe 31 iulie 2015., iar după o altă amânare, 31 august 2015, termen acceptat ulterior după ce s-au invocat fel de fel de probleme de proiectare, ploi abundente în anii trecuţi şi alte asemenea motive care ar fi trebuit să le rezolve în teren cei de la Tehnic Asist ce au fost cu multă credulitate acceptate de Consiliul Judeţean, ca finanţator al lucrării,.
La începutul acestei veri, cum am arătat, Tehnic Asist a preluat iniţiativa, le-a transmis liderilor administraţiei publice locale să nu-şi facă iluzii privind tăierea de panglici pe timp de vară, data cea mai probabilă de terminare a lucrărilor fiind 25 octombrie. Este totuşi bine că o minută semnată pe un colţ de masă a fost transformată ulterior într-un act adiţional, care ar putea fi folosit, la o adică, de una dintre părţi, într-un eventual litigiu comercial. Nu de alta, dar componenta de finanţare europeană a investiţiei este condiţionată de încheierea investiţiei în acest an. Altcumva, toţi banii europeni vor trebui să fie daţi înapoi.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile