O unitate de învățământ frecventată de peste 250 de elevi are parte de probleme grave. Situația a fost adusă atât în atenția Instituției Prefectului cât și a Consiliului Județean.
Este vorba despre Şcoala „Doctor Partenie Ciopron” din Păltiniş, unitate unde îşi desfăşoară activitatea 268 de elevi şi zeci de cadre didactice.
Primarul din Păltiniș, Costel Romanescu, a explicat că la ultima cădere de zăpadă, apa rezultată s-a infiltrat prin acoperiş şi a afectat stratul de vată minerală şi rigipsul, respectiv tavanul din fiecare sală de clasă.
Toate aceste probleme au fost aduse și la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar Judeţean precum și a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
„De această investiţie s-a ocupat Inspectoratul Şcolar Judeţean, lucrările fiind finanţate de Banca Mondială. De atunci am sesizat că sunt probleme, că lucrările nu sunt de calitate. Lucrările au fost finalizate în 2009. Firma care a efectuat lucrările este Nova Construct Iaşi”, a declarat primarul comunei Păltiniş.
Nu este pentru prima dată când sunt astfel de probleme la școală, după ce și în toamna anului trecut, au apărut infiltrații de la ploi.
De execuția lucrărilor la această școală s-a ocupat o firmă care este de câțiva ani în faliment, respectiv Nova Construct Iaşi. Aceeaşi firmă a executat lucrările de reabilitare a Bulevardului Eminescu Botoşani şi a retras garanţia de bună execuţie a lucrărilor, deşi acestea nu au fost la nivelul calitativ impus de documentaţii. Municipalitatea botoşăneană a luptat câţiva ani în instanţă pentru recuperarea garanţiei de peste 600.000 de lei, însă nu a avut câştig de cauză.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024